Steaua București a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 4-2 (1-2), de formația sârbă Partizan Belgrad, în manșa secundă a turului trei preliminar al competiției, dar va evolua în play-off-ul Ligii Europa.
În tur, pe Arena Națională, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1. Miercuri, golurile sârbilor au fost marcate de Babovici ‘8, Jevtovici ’60, A. Zivkovici ’69 și Trujici ’90+1, în timp ce pentru Steaua au înscris Muniru ’11 și Hamroun ’33.
La final, Mirel Rădoi a fost ca de obicei extrem de franc în discuția cu ziarișitii. Dezamăgirea pentru tehnician este mare, însă echipa a arătat fotbal, lucru care îl consolează într-o oarecare măsură și care îl face să spere la un parcurs european lung.
„Un meci în care, în prima repriză, exceptând golul marcat, nu am avut emoții. A doua repriză am început-o slab, era clar că doar dintr-o eroare sau din fază fixă puteau înscrie. Din păcate, le-am făcut viața ușoară: cartonaș roșu, gol din deviere. Asta a fost, din păcate nu am reușit să ținem de minge și am făcut greșeli. Drumul către Ligă s-a terminat, dar vrem să jucăm în Europa League. Suntem dezamăgiți, dar e obligatoriu să rămânem în cupele europene. Eu zic, totuși, că am arătat că suntem net superiori lui Partizan„, a spus Rădoi la final.
Paul Papp a făcut cel mai prost meci al carierei, însă, întrebat despre evoluția fundașului, Rădoi a fost diplomat: „Nu o să acuz pe cineva vreodată. Echipa câștigă, echipa pierde. S-au făcut greșeli și trebuie să le remediem cât mai repede. Acum trebuie să le ridicăm băieților moralul, pentru că urmează meciul cu Dinamo. Sperăm să vină și fanii alături de noi, dar acum, cu rezultatul acesta, va fi greu„.
Referitor la atmosfera din tribune, tehnicianul nu consideră că aceasta ar fi fost un impediment major pentru Steaua: „Atmosfera nu a contat, drept dovadă și scorul înregistrat pe tabelă până la pauză„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER