Rădoi nu va juca nici cu Franța!

Steaua nu va putea conta pe două dintre piesele ei de bază în meciul de la Fiorentina, Mirel Rădoi (foto) și Ovidiu Petre, în cazul căpitanului din Ghencea problemele fiind mult mai complicate.
„Rădoi a vrut să intre la Cluj, dar Marius nu i-a dat voie. Sperăm să-l avem apt în două-trei săptămâni, pentru că ar fi păcat ca el să reintre mai devreme și să-i recidiveze accidentarea“, a explicat situația fotbalistului Gigi Becali. Astfel, căpitanul Stelei va rata și meciul crucial al echipei naționale împotriva Franței, programat săptămâna viitoare, pe 11 octombrie.
Rădoi s-a accidentat în partida României cu Insulele Feroe, când a fost diagnosticat cu ruptură fibrilară de 1,5 mm și hematom de 1,5 mm în evoluție. Aflat în proces de recuperare, jucătorul este așteptat la antrenamente abia la începutul săptămânii viitoare. 

Se întoarce Emeghara

În cazul lui Ovidiu Petre, problemele la genunchi continuă să persiste, iar revenirea sa pe teren ar putea să mai dureze, mai ales că este posibil ca el să fie operat la menisc. Investigațiile făcute de fundașul nigerian la clinica din Bologna de acum o săptămână  au relevat faptul că  jucătorul e refăcut după operația la genunchi care l-a ținut în afara terenului circa șapte luni. De altfel, Emeghara a și revenit la antrenamente și a făcut exerciții cu o intensitate mai ridicată, sub îndrumarea preparatorului „roș-albaștrilor“, Horia Codorean.

Publicat: 28 09. 2008, 23:15
Actualizat: 29 09. 2008, 08:22