Căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a sperat până în ultimul moment că poate evolua contra celor de la Bayern München mâine-seară. A crezut asta pentru că durerile nu i s-au mai părut foarte mari la revenirea în țară, mai ales după ce s-a odihnit o zi. El le-a transmis celor din staff-ul medical al echipei lui Marius Lăcătuș că dorește să-și reprogrameze examinarea medicală pentru luni (n.r. – ieri) special pentru a ști mai devreme dacă poate forța revenirea pe gazon, cu scopul de a avea timp să efectueze măcar un antrenament cu echipa. Steliștii i-au îndeplinit dorința căpitanului, și ieri acesta s-a prezentat la un control medical. A efectuat o rezonanță magnetică, în urma căreia s-a confirmat practic diagnosticul de vinerea trecută. Astfel, fotbalistul nu poate juca sigur contra lui Bayern München și nici în partidele de campionat cu Gaz Metan și cu CFR Cluj. Staff-ul medical speră să-l recupereze pentru meciul de pe 30 septembrie, cu Fiorentina, dar sunt șanse mari să rateze și această partidă! Din cauza leziunii fibrilare de 1,5 mm și a hematomului de la coapsa dreaptă, Rădoi nu poate reveni mai devreme de patru săptămâni.
Golanski s-a antrenat!
Aseară, fundașul dreapta Pawel Golanski (foto) s-a antrenat normal, alături de coechipieri după două săptămâni de pauză. El nu va fi titular cu Bayern, dar va lua loc pe banca de rezerve. Din păcate, vremea rea și terenul greoi îl fac pe Lăcătuș să se răzgândească în privința utilizării lui Ovidiu Petre. Astfel, tehnicianul se gândește la alte două variante, una cu Tiago titular și alta cu Semedo și Szekely evoluând în aceeași echipă.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER