Tehnicianul echipei AS Roma, Claudio Ranieri, a declarat, după înfrângerea, cu scorul de 3-2, din meciul cu Șahtior Donețk, că formația antrenată de Mircea Lucescu are un viitor mare și îi amintește de FC Barcelona, informează site-ul uefa.com.
„Șahtior are un viitor mare. Are jucători tineri, talentați. Sunt foarte buni în ceea ce privește posesia și găsesc mereu un jucător nemarcat. Îmi amintesc de Barcelona”, a spus Ranieri.
Claudio Ranieri a precizat că la meciul de miercuri seară formația sa ar fi trebuit să fie mai atentă după ce a înscris golul de 1-0. „Am început foarte bine, făceam tot ce trebuia să facem la început. Știam că adversarii noștri pot fi periculoși pe contraatac, pentru că sunt jucători cu viteză și tehnică. Apoi am înscris, dar după 45 de secunde au egalat. Detalii ca acesta pot schimba soarta unui meci. Am jucat bine din punct de vedere tactic, dar ar fi trebuit să fim mai atenți imediat după ce am preluat conducerea. Apoi Costa a înscris un gol frumos, iar la al treilea gol am avut ghinion”, a explicat Ranieri.
Tehnicianul s-a declarat mulțumit de jucătorii săi, în ciuda înfrângerii. „Sunt mulțumit de jucătorii mei, mai ales în repriza a doua, pentru că au reacționat și au încercat să revină de la 1-3, rezultat care ne-ar fi doborât. Nu am avut noroc, dar nu renunțăm, pentru că se poate întâmpla invers în Ucraina”, a adăugat Ranieri.
Echipa pregătită de Mircea Lucescu, Șahtior Donețk, cu fundașul Răzvan Raț integralist, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (3-1), formația italiană AS Roma, cu portarul Bogdan Lobonț rezervă, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Jadson ’29, Douglas Costa ’36 și Luiz Adriano ’41, în timp ce pentru gazde au înscris Perrotta ’28 și Menez ’61.
Partida retur va avea loc la 8 martie.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER