Antrenorul echipei Internazionale Milano, Claudio Ranieri, a declarat că formația sa trebuie să se sprijine pe victoria din meciul cu OSC Lille, din Liga Campionilor, și să-și ia avânt în campionatul italian, informează AFP.
„Echipa a reacționat foarte bine. Am avut și noi noroc o dată. În ciuda pasei mai proaste pe care o traversează echipa în acest moment, am știut să ridicăm ștacheta la Lille. Cei trei atacanți ai echipei, Sneijder, Pazzini și Zarate, pot face rău multor echipe și acum au demonstrat asta. Problema noastră este lipsa de eficacitate în campionat. Ne vom sprijini pe acest rezultat, pentru a ne lua avânt. Ne vom putea sprijini pe jucători precum Sneijder, Thiago Motta sau Stankovici, care revin bine. Acum, ne trebuie continuitate”, a declarat Ranieri.
Echipa italiană Internazionale Milano, cu fundașul Cristian Chivu integralist, a învins, marți, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formația franceză OSC Lille, într-un meci din etapa a III-a a grupei B a Ligii Campionilor. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Pazzini, în minutul 21.
În Serie A, Inter Milano ocupă locul 17, cu 4 puncte în 6 etape.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER