Raul, cel mai bun marcator din cupele europene

Singura reușită a spaniolilor de la Real Madrid în poarta bielorușilor de la BATE Borisov îi aparține lui Raul Gonzalez, atacantul campioanei din Primera Division consolidându-și astfel poziția de lider în clasamentul all-time al golgheterilor din Liga Campionilor.

Căpitanul „galacticilor” a marcat în poarta ex-sovieticilor în minutul 7 al partidei de la Minsk singurul gol al disputei contând din grupa H a celei mai importante competiții europene intercluburi. Raul se află la prima reușită din acest sezon al Ligii Campionilor, ajungând la un total de 62 de goluri, cu două mai multe decât coechipierul său de la Real, olandezul Ruud Van Nistelrooy, și cu șase decât ucraineanul Andrei Șevcenko de la Milan.

L-a ajuns pe Pippo Inzaghi

Totodată, „El Siete” a reușit să-l egaleze pe milanezul Filippo Inzaghi în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori din istoria cupelor europene, ambii înscriind câte 64 de goluri. Astfel simbolul madrilenilor a reușit să devanseze câteva dintre numele de legendă ale fotbalului mondial, printre care germanul Gerd Muller, portughezul Eusebio, dar și pe celebrul său predecesor Alfredo di Stefano.

Săpunaru e în optimile ligii

FC Porto, lipsită de aportul fundașului român Cristian Săpunaru, accidentat, a obținut calificarea în optimile Ligii după 2-1 la Istanbul cu Fenerbahce. Ceilalți doi români din grupa G, Tibi Ghioane și Florin Cernat, au șanse să continue doar în Cupa UEFA cu Dinamo Kiev.


"Raul este de departe cel mai prolific atacant spaniol din toate timpurile, un jucător și un om care merită tot respectul nostru"
– Alfredo di Stefano, președinte de onoare Real Madrid

Publicat: 27 11. 2008, 08:18
Actualizat: 27 11. 2008, 15:48