Reacția lui Reghecampf după calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor: „Suntem în grafic!” Ce spune despre transferuri
Laurențiu Reghecampf a evitat să vorbească despre transferuri, în condițiile în care Steaua are asigurată prezența cel puțin în grupele Europa League. Vicecampioana României s-a calificat în grupele Ligii, după 3-1 la general cu Sparta Praga.
Steaua revine în grupele cupelor europene, după o absență de un an. Vicecampioana României a trecut de Sparta Praga și s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, ceea ce îi asigură un loc în grupele Europa League, în cazul în care va fi eliminată în următoarea fază.
Laurențiu Reghecampf speră la un adversar accesibil în play-off, deoarece își dorește calificarea în grupele Ligii Campionilor. Antrenorul Stelei a evitat să vorbească despre transferuri, deși următoarele meciuri din cupele europene vor fi mult mai dificile:
„Este foarte important că am reușit să ne calificăm în grupele Europa League, deocamdată. Sperăm să jucăm cu o echipă cu care am avea șanse să o eliminăm și să mergem în grupele Ligii. Suntem bine, sunte grafic, deocamdată. Sper ca Stanciu să rămână la nivelul acesta, pentru că vedeți, este un jucător bun. Și Hamroun a făcut un meci foarte bun. În general, toți au jucat bine. Știm cu toții de calitățile lui Nicu, eu sper să joace la fel de bine în continuare.
Deocamdată, nu este cazul să discutăm despre transferuri acum. Așa cum i-am lăsat pe ceilalți să plece, îl vom lăsa și pe Stanciu, cu toate că am pierde un jucător foarte bun. Nu s-a pus încă problema ca Budescu și Keșeru să vină la Steaua, au fost doar discuții. Principala mea preocupare acum este să ne bucurăm de această calificare.
Le mulțumesc foarte mult suporterilor care au venit la stadion. N-au mai fost demult 37.000 de suporteri. Și sper să se rezolve problema cu numele Steaua, pentru că asta este Steaua”, a declarat Laurențiu Reghecampf la Sport.ro.