Astra a remizat pe teren propriu cu FC Copenhaga, 1-1, iar danezii au devenit favoriți la calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor grație golului marcat în deplasare. Filipe Teixeira, marcatorul golului campioanei Ligii 1, a vorbit la finalul partidei despre cum s-a simțit meciul din teren și despre șansele de a merge mai departe.
Mijlocașul portughez e dezamăgit de golul primit în repriza a doua și consideră că Astra pleacă cu șansa a doua la calificare, mai ales că în meciul retur echipa lui Șumudică nu se va putea baza pe Denis Alibec: „A fost un meci greu, am întâlnit o echipă puternică fizic, cu jucători înalți. Ne-a fost dificil să jucăm contra lor, dar am încercat să ținem de minge, am reușit în prima repriză. Cred că au avut una sau două ocazii și au marcat. E păcat. Aveam un avantaj bun dacă nu primeam gol acasă, dar acum trebuie să mergem la Copenhaga și să câștigăm meciul de acolo.
Știam foarte bine că joacă un 4-4-2 clasic, minge lungă pe un jucător puternic și că va fi greu pentru apărarea noastră, dar am făcut un meci ok. Era important să nu primim gol, dar avem încredere pentru meciul retur. După acest rezultat, ei sunt favoriți la calificare.
Îl așteptăm pe Alibec, e un jucător important. Îi avem pe Niculae și Florea, trebuie să ne descurcăm”, a spus Teixeira, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER