Reacția spaniolilor după arbitrajul lui Hațegan din United – Celta 1-1. Faza în care românul „s-a pierdut” în viziunea ibericilor

Centralul român Ovidiu Hațegan a fost o piesă importantă în partida retur din semifinalele Europa League dintre Manchester United și Celta Vigo, încheiată cu scorul de 1-1. Arbitrul a avut parte de un meci intens, cu multe decizii greu de gestionat. A plouat cu cartonașe pe Old Trafford, 7 cartonașe a împărțit Hațegan, din care două roșii și 5 galbene. 

După ratarea calificării în finala Europa League, Ovidiu Hațegan și-a făcut loc în presa din Spania (farodevigo.es): „United a fost pe de-o parte ajutată și de arbitrul român Hațegan, care i-a arătat cartonașul galben lui Herrera abia după minutul 80 , deși faultase de mai multe ori în timpul meciului. Hațegan nu a avut însă greșeli grosolane. Deciziile exagerate (cele două cartonașe roșii date în minutele 87, 88 pentru Bailly și Roncaglia) au fost echilibrate, la fiecare echipă a fost o eliminare, însă s-a pierdut la încăierarea jucătorilor. Ba mai mult, el a încurajat și întreruperile jocului făcute de United, care au fost în detrimentul celor de la Celta„.


În minutul 87 al partidei United – Celta vigo, Hațegan i-a dat roșu lui Baily și în minutul 88, a primit roșu și jucătorul lui Celta, Roncaglia

Echipa antrenată de Mourinho merge în finala competiției (Celta Vigo – Manchester United 0-1, Manchester United – Celta Vigo 1-1) unde o va întâlni pe 24 mai pe Ajax Amsterdam.

Publicat: 12 05. 2017, 11:28
Actualizat: 12 05. 2017, 11:29