Real Madrid a fost eliminată din Liga Campionilor, Mourinho a găsit vinovatul:** „Oboseala din El Clasico”
Finalul semifinalei cu Bayern l-a prins pe Jose Mourinho în genunchi. Tehnicianul portughez a digerat cu greu eliminarea din Liga Campionilor și a dat vina pe oboseala acumulată de jucătorii săi în meciul de sâmbătă cu Barcelona și pe ghinionul de la loviturile de departajare.
Imediat după ce Schweinsteiger a transformat penalty-ul decisiv, Jose Mourinho a plecat nervos la vestiare, lăsându-i singuri pe teren pe jucătorii săi. Tehnicianul portughez a găsit însă imediat scuza perfectă pentru jocul slab al echipei sale: „Oboseala ne-a costat. Noi am jucat pentru titlu în Primera cu Barcelona, în timp ce adversarul și-a odihnit titularii în campionat”. Mourinho are dreptate, însă are ce să-și reproșeze. Real nu a avut de mult timp o atitudine atât de pasivă, într-un meci crucial.
„E obligatoriu să ne schimbăm mentalitatea”
O mare parte din vina ratării calificării în finala de la Munchen îi aparține lui Mourinho. Ideile tactice ale portughezului sunt aproape imposibil de aplicat la Real Madrid. Spiritul madrilen cere un joc fluent, spectaculos, în timp ce Mourinho reprezintă fotbalul meticulos și foarte bine organizat. Duelul dintre cele două filosofii a fost vizibil pe „Bernabeu”, când Realul a cedat inițiativa în partea a doua a jocului, deși nu era calificată în ultimul act al competiției. Portughezul a anunțat deja că va continua la Real, dar a tras un semnal de alarmă pentru întreaga suflare madrilenă: „Clubul nostru trebuie să se adapteze evoluției fotbalului. E obligatoriu să schimbăm mentalitatea la Real Madrid!”
Bătut de propria aroganță
Aroganța lui Mourinho l-a costat până la urmă pe portughez. Convins că echipa sa nu va ajunge la penalty-uri, „The Special One” nu i-a lăsat pe jucătorii săi să exerseze loviturile de pedeapsă la antrenamentul oficial ce a precedat partida cu Bayern. „Nu avem nevoie de așa ceva. Vom fi în finală încă din prima repriză”, au fost cuvintele care îl vor bântui pe Mourinho mult timp de acum încolo. Loviturile de la punctul cu var l-au găsit pe antrenorul madrilenilor căzut în genunchi, trădat de omul în care avea cea mai mare încredere, Cristiano Ronaldo.
Antrenorul lusitan se află la cea de-a doua înfrângere consecutivă la penalty-uri în semifinalele Ligii Campionilor, după cea din 2007, când Chelsea pierdea în fața lui Liverpool.
Mourinho: „Țin cu Chelsea în finală”
Deși a trecut cu greu peste înfrângerea de miercuri seară, Mourinho nu a uitat de fosta sa echipă, Chelsea. „O respect pe Bayern, dar voi fi suporterul lui Chelsea în finala de la Munchen. Londonezii au fost adevărați eroi. Normal că țin cu Chelsea”. Portughezul a ținut să îl atace subtil și pe rivalul Guardiola: „Unii antrenori se cred stăpânii fotbalului, dar nu cunosc ce înseamnă lupta. Mă bucur ca Chelsea e în finală, au meritat să se califice!”
Am rămas dator fanilor madrileni cu o finală de Ligă. Promit că mă voi revanșa
Cristiano Ronaldo, atacant Real Madrid
Bayern a fost echipa mai norocoasă și s-a calificat
Jose Mourinho, antrenor Real Madrid
22 de penalty-uri consecutive a transformat Cristiano Ronaldo în Primera și Liga Campionilor înainte de a rata cu Bayern
2 echipe au câștigat Liga Campionilor pe propriul teren (Real Madrid în 1957 și Inter în 1965)