Real Madrid a terminat la egalitate pe teren propriu cu Manchester City, scor 1-1, în manșa tur din semifinala acestei ediții de Liga Campionilor, iar la finalul partidei de pe Santiago Bernabeu, presa spaniolă, în special cea apropiată de gruparea blanco, a invocat o posibilă eroare de arbitraj la faza premergătoare golului marcat de englezi, prin Kevin De Bruyne, în minutul 67.
Cu puțin timp înainte ca mingea să ajungă în preajma careului Realului și să fie trimisă în plasă de mijlocașul belgian, jucătorii lui Carlo Ancelotti au solicitat un aut în banda dreaptă a atacului lui City, la o fază în care Bernardo Silva a pierdut la un moment dat controlul asupra balonului.
Faza nu a fost analizată în camera VAR, întrucât ea nu a condus direct către acel gol al lui De Bruyne. După acel posibil aut pentru Real, mingea a intrat în posesia jucătorilor echipei spaniole, dar Camavinga a greșit o pasă, iar abia apoi s-a declanșat faza golului, după cum a explicat expertul în arbitraj Pavel Fernandez după meci, la Radio Marca.
Pe de altă parte, Luka Modric a invocat la flash-interviul de la finalul partidei o altă posibilă eroare de arbitraj, care s-ar fi petrecut cu puțin timp înainte de golul lui De Bruyne.
Mijlocașul central croat a spus că, anterior acelui posibil aut, echipa sa ar fi trebuit să primească și un corner, după ce Stones a deviat în afara terenului o minge trimisă de Vinicius. Jocul s-a reluat însă cu repunere din 6 metri pentru City, iar la câteva zeci de secunde De Bruyne a reușit să egaleze.
Totuși, Modric, fair-play, nu a insistat prea mult asupra acestui aspect și a apreciat că acest egal este un rezultat bun pentru Real Madrid, care păstrează șanse bune la accederea în finală înaintea returului de la Manchester.
M-am simțit bine, dubla rămâne deschisă, după un meci bun făcut. Ei au avut posesia, da, dar fără ocazii. E puțin păcat de acel gol, noi am avut mai multe ocazii. Știam că ei vor avea posesia și că nu ne va fi ușor să punem presiune pe ei. Dar am avut răbdare până când au venit șansele. Nu au creat mult, noi am suferit, am rezistat și am făcut 1-0. După gol, ne-am îmbunătățit per total. Păcat pentru acel gol. Înainte de asta, noi ar fi trebuit să avem un corner și nu s-a dat, poate că a fost o greșeală acolo, dar e în regulă, rămâne totul deschis. Am corectat niște lucruri la pauză, antrenorul ne-a cerut să avem mai mult mingea. Știam că (Eduardo Camavinga) Cama are capacitatea de a intra în mijloc și, grație acestei mutări, am jucat mai bine. 1-1, cred că meritam mai mult, dar rezultatul este unul positiv și vom merge acolo cu încredere la maxim. (n.r. Cine a ieșit mai bine din acest meci?) Cred că nimeni. Pur și simplu este un rezultat care lasă totul deschis, știam deja că nu avea să se termine totul aici, că nimeni nu urma să ia un avantaj decisiv. Dubla, înaintea acestui meci, era 50-50. Acum, a rămas la fel”, a spus Luka Modric după Real Madrid – Manchester City 1-1, la Movistar, citat de as.com.
M-am simțit bine, dubla rămâne deschisă, după un meci bun făcut. Ei au avut posesia, da, dar fără ocazii. E puțin păcat de acel gol, noi am avut mai multe ocazii.
Știam că ei vor avea posesia și că nu ne va fi ușor să punem presiune pe ei. Dar am avut răbdare până când au venit șansele. Nu au creat mult, noi am suferit, am rezistat și am făcut 1-0. După gol, ne-am îmbunătățit per total.
Păcat pentru acel gol. Înainte de asta, noi ar fi trebuit să avem un corner și nu s-a dat, poate că a fost o greșeală acolo, dar e în regulă, rămâne totul deschis.
Am corectat niște lucruri la pauză, antrenorul ne-a cerut să avem mai mult mingea. Știam că (Eduardo Camavinga) Cama are capacitatea de a intra în mijloc și, grație acestei mutări, am jucat mai bine. 1-1, cred că meritam mai mult, dar rezultatul este unul positiv și vom merge acolo cu încredere la maxim.
(n.r. Cine a ieșit mai bine din acest meci?) Cred că nimeni. Pur și simplu este un rezultat care lasă totul deschis, știam deja că nu avea să se termine totul aici, că nimeni nu urma să ia un avantaj decisiv. Dubla, înaintea acestui meci, era 50-50. Acum, a rămas la fel”, a spus Luka Modric după Real Madrid – Manchester City 1-1, la Movistar, citat de as.com.
Carlo Ancelotti nu a fost la fel de calm precum Modric. Antrenorul italian a protestat destul de vehement după marcarea acelui gol de către De Bruyne, motiv pentru care a și primit cartonașul galben din partea arbitrului portughez Artur Soares Dias.
Ar fi trebuit să primim corner la acțiunea care a prefațat golul lor. Arbitrul nu a fost foarte atent, i-am reproșat asta și am primit un cartonaș galben”, a spus Ancelotti la flash-interviul de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER