Real Madrid e pusă în cap de presa din Spania! Cuvinte grele pentru trupa lui Zidane, după dezastrul cu PSG: „Colaps total”
Cele mai mari publicații de sport din Spania sunt șocate de dezastrul de la Real Madrid. După partida din Liga Campionilor, 0-3 cu PSG, jurnaliștii nu s-au ferit să critice jocul fostei campioane a Europei. AS și Marca au spus lucrurilor pe nume:
AS: „Colaps total la Madrid„, sună titlul articolului care a deschis ziua de joi. „Bale și nimic altceva. Echipa lui Tuchel a distrus Real Madrid, care a stat într-un singur jucător, Bale. Spaniolii nu s-au ridicat la un nivel înalt în repriza a doua. Oricum, jocul a fost slab de la început și până la final. A fost un duel între o echipă cu un plan stabilit de la început și o echipă fără busolă„.
Marca mută discuția către di Maria, care a fost omul meciului de la Paris. Cu o dublă, argentinianul a luat fața tuturor și le-a dat în „cap” oamenilor care l-au vrut plecat de la Real. „Au fost multe fețe cunoscute la PSG, Keylor Navas și Di Maria. Chiar dacă au lipsit Kylian Mbappe și Edinson Cavani, PSG a făcut un meci mare și a câștigat clar, 3-0„.
Miercuri au avut loc opt partide din prima rundă a grupelor Ligii Campionilor. Una dintre cele mai așteptate partide, cea din grupa A, dintre Paris Saint-Germain și Real Madrid s-a încheiat cu victoria francezilor, scor 3-0.
Un alt meci între două pretendente la câștigarea trofeului, cel din grupa D, dintre Atletico Madrid și Juventus, s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Cea mai categorică victorie a obținut-o Dinamo Zagreb, contra celor de la Atalanta, scor 4-0.
Rezultatele meciurilor de miercuri, din grupele Ligii Campionilor:
- Grupa A: Paris Saint-Germain – Real Madrid 3-0 (Di Maria 14, 33, Meunier 90+1)
- Grupa A: Club Brugge – Galatasaray 0-0
- Grupa B: Olympiacos – Tottenham 2-2 (Podence 44, Valbuena 54 penalti / Kane 26, Lucas 30)
- Grupa B: Bayern Munchen – Steaua Roșie Belgrad 3-0 (Coman 34, Lewandowski 80, Muller 90+1)
- Grupa C: Șahtior Donețk – Manchester City 0-3 (Mahrez 24, Gundogan 38, Jesus 76)
- Grupa C: Dinamo Zagreb – Atalanta 4-0 (Leovac 10, Orsic 31, 42, 68)
- Grupa D: Bayer Leverkusen – Lokomotiv Moscova 1-2 (Howedes 25 autogol / Krychowiak 16, Barinov)
- Grupa D: Atletico Madrid – Juventus 2-2 (Savic 70, Herrera 90 / Cuadrado 48, Matuidi 65)
Runda a doua a grupelor Ligii Campionilor se va disputa în perioada 1-2 octombrie.