Steaua este unul dintre cele mai importante cluburi dintre cele care au evoluat în cupele europene în ultimii 10 ani. Conform unui raport UEFA, campioana României ocupă onorantul loc 6 în topul echipelor cu cele mai multe meciuri în cupele europene din ultimul deceniu.
Din 2003 și până în prezent, Steaua a jucat nu mai puțin de 110 meciuri în Europa League și în Liga Campionilor, mai multe ca Bayern, Arsenal, Inter, United sau AC Milan. Aici contează însă și meciurile din preliminarii, unde granzii pe care îi devansează au prezențe reduse. Chiar și așa, frecvența cu care Steaua a jucat în Europa este una impresionantă pentru o echipă din România.
Raportul UEFA mai arată că echipă din Ghencea este o specialistă a Europa League. Dintre cele 110 meciuri disputate în cupele europene, 78 au fost în a doua competiție a Europei. De altfel, din primele 20 de echipe din acest clasament, Steaua are cele mai puține sezoane petrecute în Liga Campionilor, doar 4.
Românii sunt fani Europa League
Țara noastră n-a reușit niciodată să aibă o reprezentantă în primăvara Ligii Campionilor. Diferența de valoare a făcut ca acest obiectiv să nu fie atins până acum. Situația se schimbă atunci când vine vorba de Europa League.
România este în top 10 țări cu cele mai multe meciuri în Europa Legue în ultimii ani, cu un total de 232 de partide. Dintre acestea, cele mai multe au fost jucate de Steaua, 110. Echipa din Ghencea a reușit și cea mai mare performanță a unei echipe românești în ultimii 10 ani, semifinala Cupei UEFA în 2006, când a fost eliminată de Middlesbrough.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER