Reghe, mulțumit de tragerea la sorți și optimist: „Sper la calificare. Vreau revanșa cu Chelsea!”
Dacă în tururile preliminare din Champions League Steaua a fost ghinionistă, întâlnind cele mai puternice formații din „urnele outsiderelor” – Vardar Skopje, Dinamo Tbilisi și Legia Varșovia -, de această dată roș-albaștrii au fost ocrotiți de șansă.
În calea formației lui Reghecampf au ieșit Chelsea, Schalke 04 și Basel, iar suporterii vizează deja la posibilitatea ca formația pe care o susțin să marcheze o nouă premieră: prima echipă din România care să se califice în optimile competiției.
Laurențiu Reghecampf s-a declarat mulțumit de tragerea la sorți, mai ales că există o serie de date despre fiecare echipă, informații care vor facilita pregătirea partidelor propriu-zise.
„Sunt de părere că e o grupă acceptabilă pentru Steaua. Noi chiar putem să ne calificăm în primăvara europeană a Champions League. Erau variante mult mai grele. Cunosc foarte bine echipele pe care le vom întîlni. Pe Chelsea o cunoaștem, cu Basel am jucat două amicale, îi știm bine și pe Schalke, o să fie bine. Cred că cel mai important lucru la final este să avem un număr de puncte necesar pentur calificarea în primăvara Champions League. Eu sper la calificare și speram și înainte de tragerea la sorți. Sper să fim la fel de calmi și în iarnă să vorbim despre o calificare în primăvara Champions League.„, a spus Laurențiu Reghecampf la DigiSport.
Vrea revanșa cu „albaștrii”
În ceea ce o privește pe Chelsea, formație pe care Steaua a fost la un pas să o elimine în primăvară, din optimile Europa League, Reghe a spus: „Vom avea o dublă grea. Am spus că vreau revanșa, am avut gura aurită și cred că vom avea o evoluție mult mai bună în fața lor„.
Reghe, despre Schalke
„Am urmărit începutul de campionat din Germania, echipele cu care am putea juca. Leverkusen, Dortmund și Bayern trec printr-o perioadă foarte bună, de aceea îi doream pe Schalke. Nu sînt o echipă slabă, dar avem șansa noastră cu ei„.
Ce se întâmplă cu echipa de tineret?
Noul proiect al UEFA – Liga Campionilor Lenart Johansson – pare să îi fi prins descoperiți pe roș-albaștrii, care nu au în acest moment un lot de tineret care să fie înscris în această competiție, care urmează a se disputa în paralel. Totuși, cu ajutorul lui Gică Hagi, Reghecampf speră ca formația lui Leo Strizu să se comporte onorabil.
„Deja am început discuțiile (n.r. pentru înscrierea unei echipe de tineret în Liga Campionilor – condiție obligatorie de participare impusă de UEFA). Îmi doresc ca săptămâna viitoare să ne întâlnim și cu Gică Hagi. El are o echipă de juniori foarte bună și sper să facem un parteneriat. Cred că vom reuși să facem o echipă bună, bineînțeles dacă vom avea parte și de ajutorul lui Gică Hagi. Trebuie să facem o echipă bună, care va întâlni formații importante din Europa. Termenul limită este 2 septembrie.„, a mai precizat tehnicianul.
VEZI AICI GRUPELE CHAMPIONS LEAGUE, SEZONUL 2013-2014