Reghe se gândește la dubla cu Vardar: ‘Cu ajutorul fanilor sper să obținem calificarea’

Tehnicianul stelist Laurențiu Reghecampf a declarat că dubla manșă cu Vardar Skopje, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi foarte dificilă, dar speră în ajutorul fanilor pentru obținerea calificării, informează site-ul oficial al campioanei României.

”Vom avea o dublă manșă dificilă împotriva celor de la Vardar, deoarece trebuie să respectăm faptul ca sunt campionii Macedoniei și au fost aproape să producă o surpriză anul trecut, când au jucat cu BATE Borisov. Vom analiza foarte atent adversarii noștri din Champions League și sunt sigur că le vom oferi suporterilor un meci frumos. Sper ca stadionul să fie plin la meciul de la București și, cu ajutorul fanilor, să obținem calificarea”, a declarat Reghecampf.

Steaua va întâlni formația FK Vardar Skopje, campioana Macedoniei, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, s-a stabilit, luni, în urma tragerii la sorți care a avut loc la Nyon.

Partidele din turul doi preliminar al Ligii Campionilor se vor disputa în două manșe, la 16-17 iulie, respectiv 23-24 iulie. Steaua joacă primul meci pe teren propriu.

Pentru a evolua în Liga Campionilor, Steaua așteaptă decizia Comisiei de Control și Disciplină a UEFA, care a deschis o procedură disciplinară după sentința ÎCCJ în dosarul „Valiza”. Campioana României riscă excluderea din competițiile europene ca urmare a cazului de corupție în care finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Comisia de Control și Disciplină a UEFA a analizat, vineri, cazul formației Steaua, decizia urmând să fie anunțată în această săptămână.

Mediafax

Publicat: 25 06. 2013, 09:40
Actualizat: 25 06. 2013, 09:41