Reghecampf: „Piovaccari va înscrie 10 goluri până în iarnă. Stanciu e deja mare, va fi acel ’10’ de care naționala are nevoie”
Laurențiu Reghecampf are încredere maximă în formația pe care o conduce. Patru meciuri – patru victorii este bilanțul Stelei în startul de sezon, iar golaverajul este unul impresionant: 10-2.
Partida de aseară, de la Skopje, a reprezentat ieșirea la rampă a două dintre achizițiile campioanei din această vară. La primul meci ca titular, Piovaccari a înscris și a demonstrat că poate fi vârful de careu pe care Steaua îl caută de mult, în timp ce Nicolae Stanciu a fost extrem de activ, trimițând multe baloane utile, dar luând și acțiuni pe cont propriu. La rece, tehnicianul a analizat partida de aseară și subliniat plusurile observate în jocul echipei.
„Stanciu și Federico au făcut un meci bun aseară. Suntem pe drumul bun. Vom încerca să ne calificăm în grupele UCL și în primăvara europeană. Este normal ca Steaua de azi să fie mai puternică decât cea care a câștigat campionatul. Am încredere în lotul actual de jucători, de aceea nu am făcut multe transferuri.
Știu foarte bine ce calități are Federico, mi-a plăcut atitudinea lui. A reușit să recupereze 10-20% din ceea ce noi ne dorim de la el. Este pe drumul bun. Mă bucur că a marcat, îi va da încredere. E un jucător profesionist, nu pare a fi afectat de critici. Cred că până în iarnă va marca 10 goluri.
Nicușor Stanciu deja e un fotbalist mare. Va fi acel număr 10 al naționalei de care noi avem nevoie. Are aceste calități, după părerea mea. Este mereu prezent în joc. Sper să continue ceea ce am început în această vară.„, a spus tehnicianul din Ghencea, la DigiSport.
În privința viitorului adversar din turul trei preliminar al Ligii, Dinamo Tbilisi, Reghecampf a punctat: „Dinamo Tbilisi este o echipă foarte bună, asta nu înseamnă că nu o putem elimina. Ar trebui să nu avem vreo problemă dacă vrem în grupe. Trebuie să aratăm acest lucru pe teren. Urmează play-off-ul, unde vom juca cu o echipă și mai puternică. Este o echipă bine așezată. Cred că avem șanse egale. Steaua nu e favorită. Sunt conștient că va fi foarte greu. Echipa Stelei s-a schimbat față de momentul în care Dușan antrena în România.„.