Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei FC Steaua, a participat, marți, la conferința de presă premergătoare partidei retur cu Manchester City din play-off-ul Ligii Campionilor, și a declarat că nu se mai pune problema unei calificări, dar vrea ca echipa să scoată un rezultat bun.
„Nu cred că se mai pune problema unei calificări, am pierdut meciul tur la o diferență foarte mare. Mâine seară vom încerca să dăm șansa unor jucători care nu jucat foarte mult până acum și vom încerca să terminăm acest play-off cu un meci bun. Cred că jucătorii au nevoie de acest lucru. Știm ce ne așteaptă mâine seară, cu siguranță și ei vor schimba foarte mulți jucători, dar nu cred că mai contează acest lucru în momentul de față. Sperăm să avem parte de un rezultat pozitiv.
Patronul echipei v-a spus părerea dânsului, vedem mâine seară ce se va întâmpla. Cred că v-ați obișnuit, vom încerca să jucăm fotbal. Nu cred că, la nivelul ăsta, te ajută cu ceva să nu încerci să joci. Este foarte greu să jucăm pe contraatac, acest gen de echipe sunt foarte bine organizate în apărare, este foarte greu să le surprinzi”, a spus Reghecampf la conferința de presă.
Tehnicianul Stelei, în vârstă de 40 de ani, a vorbit și despre o posibilă plecare a lui Stanciu de la echipă, despre accidentări, eventuale transferuri care să întărească lotul și despre evoluțiile pe care speră ca echipa sa să le aibă în meciurile din grupele Europa League.
„Nu știu absolut nimic despre Stanciu, nu știu ce așteaptă patronul. Pe mine mă interesează ca echipă să fie pregătită. În rest, dacă sunt oferte și patronul la va accepta, ne vom descurca. Cred că pentru noi este foarte important să încercăm să jucăm și să avem parte de un rezultat pozitiv. Nu știu exact, în momentul de față, câte schimbări vom face în echipa noastră. Avem câteva probleme de sănătate, o încercăm să clarificăm acest lucru după antrenament.
Avem un lot valoros, dacă vom reuși să mai aducem jucători, dacă Stanciu va pleca, atunci vom lua anumite decizii. Cred că trebuie să ne gândim la jucătorii care vor lipsi o perioadă mai lungă. Avem anumite posturi unde nu suntem acoperiți. O să încercăm să improvizăm, să aducem jucători pe aceste posturi, dacă se poate. Dacă vom găsi jucători care ne vor putea ajuta. Deocamdată, cred că lotul nostru este destul de bun și trebuie să avem încrede în jucătorii pe care îi avem.
M-aș fi bucurat să jucăm aici în alte condiții, în grupele competiției. Din păcate, în acest an nu a fost posibil, sperăm ca în sezonul următor să fie. Sper ca în Europa League să nu mai avem parte de astfel de rezultate, precum cel din tur. City este la fel de periculoasă și dacă schimba cațiva dintre titulari, ne așteapta un meci foarte greu”, a conchis antrenorul Stelei.
Meciul retur dintre Manchester City și FC Steaua, din play-off-ul Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, 24 august, de la ora 21:45, pe Etihad Stadium din Manchester.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER