REGULAMENTUL CONCURSULUI „Liga Campionilor Facebook” – ediția a II-a

Art. 1. Organizatorul și regulamentul oficial al campaniei promoționale " "liga campionilor facebook" - ediția a II-a Campania promoțională este organizată de S.C. MEDIAFAX GROUP S.A. (numită de aici înainte "Organizator"), cu sediul social în București, str. Aurel Vlaicu, nr. 62-66, sector 2, cu aceeași adresă de corespondență, număr de ordine la Registrul Comerțului J40/6876/2010, cod unic de inregistrare: 27189522, atribut fiscal RO.

REGULAMENTUL CONCURSULUI

„liga campionilor facebook” – ediția a II-a

Art. 1. Organizator

Art. 1. Organizatorul și regulamentul oficial al campaniei promoționale ” „liga campionilor facebook” – ediția a II-a

Campania promoțională este organizată de S.C. MEDIAFAX GROUP S.A. (numită de aici înainte „Organizator”), cu sediul social în București, str. Aurel Vlaicu, nr. 62-66, sector 2, cu aceeași adresă de corespondență, număr de ordine la Registrul Comerțului J40/6876/2010, cod unic de inregistrare: 27189522, atribut fiscal RO.

Campania promoțională se va derula în conformitate cu prezentul regulament care este obligatoriu pentru toți participanții.

Regulamentul este întocmit și va fi făcut public conform legislației aplicabile din România. Organizatorul isi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul regulament, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după anunțul prealabil de prezentare a acestor modificări/schimbări pe site-ul www.prosport.ro.

Art. 2. Temeiul legal

Prezentul regulament este în conformitate cu Legea 650/2002 pentru aprobarea Ordonanței de Guvern 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață. Orice eroare în declararea datelor personale nu atrage răspunderea Organizatorului. Ca atare, acesta nu are niciun fel de obligație in cazul furnizării unor date eronate, care să ducă la imposibilitatea transferului în condiții normale a premiului.

Prin înscrierea la aceasta campanie promoțională, participanții sunt de acord ca informațiile legate de identitatea lor să intre în baza de date a Organizatorului, S.C. MEDIAFAX GROUP S.A., conform Legii 677/2001, acestea putând fi folosite atat pentru activitățile sale de marketing. La cererea scrisă a participanților, trimisă la adresa str. Aurel Vlaicu, nr. 62-66, sector 2, Mun. București, operatorul se obligă să actualizeze sau să șteargă datele personale ale acestora.

Art. 3. Mărcile și produsele participante

În această campanie promoțională este implicat site-ul www.prosport.ro, precum și marca ProSport.

Art. 4. Durata concursului și aria de desfășurare

Concursul „liga campionilor facebook” – ediția a II-a (denumit în continuare „Concurs”) se va desfășura în perioada 30 septembrie – 17 octombrie 2011. Concursul are valabilitate pe întreg teritoriul României.

Art. 5. Condițiile de participare

Concursul se desfășoară pe site-ul www.prosport.ro și pe pagina http://www.facebook.com/prosport.ro.

Are drept de participare orice utilizator de internet care îndeplinește toate condițiile de mai jos:

• este cetățean român sau cetățean străin rezident în România

• este de acord cu publicarea numelui pe pagina http://www.facebook.com/prosport.ro și pe site-ul www.prosport.ro, în cazul în care este desemnat câștigător al concursului

• confirmă că a citit și a înțeles prezentul Regulament Oficial și că este de acord în totalitate cu termenii și condițiile precizate de acesta.

Art. 6. Drept de participare

La acest concurs poate participa orice persoană fizică, cu domiciliul stabil în România. Prin înscrierea la concurs, participanții acceptă și se supun prevederilor prezentului Regulament de Concurs. Angajatii S.C. MEDIAFAX GROUP S.A., rudele de la gradul I pana la gradul IV ale acestora, firmele colaboratoare implicate în derularea concursului, precum și distribuitorii de presă nu au dreptul să participe la acest concurs. În cazul în care câștigătorul nu deține dreptul legal de a avea CI/BI (nu a împlinit vârsta de 14 ani), acesta este îndreptățit sa intre în posesia premiului, dar numai cu acordul scris și pe baza datelor de identitate ale părinților sau tutorelui legal.

Participarea la campania promoțională „liga campionilor facebook” – ediția a II-a implică acceptarea ca numele, fotografiile și alte materiale audio sau video cu participanții câștigători să poată fi făcute publice și folosite în scop publicitar. Pentru identificare, câștigătorii vor avea nevoie de un document de identitate – pașaport, buletin de identitate sau carte de identitate.

Art.7. Protecția datelor personale

Tuturor participanților le sunt garantate drepturile în conformitate cu Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a se adresa justiției.

Art. 8. Mecanismul concursului

În perioada 30 septembrie – 17 octombrie 2011, utilizatorii vor putea accesa aplicația de concurs „liga campionilor facebook” ediția a II-a diponibilă pe pagina www.facebook.com/prosport.ro.

Pentru a putea participa la tragerea la sorți din 17 octombrie, utilizatorii trebuie să răspundă corect la întrebările existente în aplicația de joc „liga campionilor facebook” – ediția a II-a disponibilă pe pagina www.facebook.com/prosport.ro și să își completeze corect datele de contact.

Un utilizator va fi luat în considerare pentru tragerea la sorți cu câte o singură intrare validă pe zi în aplicația de concurs.

Pe 17 octombrie (după ora 12.00) se va organiza o tragere la sorți pentru aplicația de concurs disponibilă pe pagina www.facebook.com/prosport.ro.

Pentru tragerea la sorți din data de 17 octombrie, vor fi luați în considerare toți utilizatorii cu intrări valide în aplicația de concurs disponibilă pe pagina www.facebook.com/prosport.ro până în data de 17 octombrie (ora 12.00), iar premiile vor fi urmatoarele:

• 40 de pachete a câte 2 bilete la meciul Oțelul Galați – Manchester United

Art. 9. Desemnarea și anunțarea câștigătorilor

Câștigătorii celor 40 de pachete constând în câte 2 bilete la meciul Oțelul Galați – Manchester United vor fi desemnați prin tragere la sorți prin intermediul site-ului www.random.org, din lista tuturor înscrierilor valide în aplicația de concurs disponibilă pe pagina www.facebook.com/prosport.ro. Tragera la sorți va fi efectuată în data de 17 octombrie (după ora 12.00).

Un utilizator va putea câștiga un singur pachet constând în 2 bilete la meciul Oțelul Galați – Manchester United.

Rezultatele tragerilor la sorți vor fi publicate pe site-ul www.prosport.ro și pe pagina www.facebook.com/prosport.ro în data de 17 octombrie.

Câștigătorilor li se va aduce la cunoștință rezultatul concursului în data de 17 octombrie (după ora 14.00) precum și modul în care vor putea intra în posesia premiilor. De asemenea, numele câștigătorilor vor fi afișate pe www.prosport.ro și pe pagina www.facebook.com/prosport.ro. În cazul în care un câștigător nu poate fi contactat până în data de 17 octombrie (ora 18.00), premiul său nu va fi reportat.

Câștigătorii vor trebui să își ridice personal premiul de la sediul ProSport din Str. Aurel Vlaicu, nr. 62-66, Sector 2 București, Dept. Marketing, et. 5 până în data de 18 octombrie (ora 18.00).

Organizatorul nu este responsabil pentru întârzierea anunțării câștigătorului din motive care nu țin de el.

Validarea câștigătorilor se va face în baza unui act de identitate, ca verificare a corectitudinii datelor personale completate de participant în momentul efectuării înscrierii în Concurs.

Art. 10. Premii

40 x pachete a câte 2 bilete la meciul Oțelul Galați – Manchester United

Premiile puse în joc în cadrul concursului „liga campionilor facebook” ediția a II-a au valoarea însumată de aproximativ 12.000 RON cu tot cu TVA.

Art. 11. Informarea publicului

Regulamentul concursului este disponibil spre consultare, în mod gratuit, pe site-ul www.prosport.ro , dar și prin solicitare pe adresa Organizatorului. Participarea la acest concurs implică obligativitatea respectării prevederilor prezentului regulament.

Art. 12. Întreruperea concursului

Concursul va putea fi întrerupt doar în caz de forță majoră sau printr-o decizie a organizatorului, dar nu înainte ca acesta să anunțe publicul prin intermediul site-ului www.prosport.ro.

Art. 13. Taxe și impozite aferente

Organizatorul Concursului este răspunzător de plata taxelor, impozitelor sau a altor obligații financiare legate de premiile oferite, inclusiv impozitul datorat conform legii pentru veniturile obținute din Concurs, impozit pe care Organizatorul campaniei publicitare este obligat să îl calculeze și să îl plătească în beneficiul câștigătorilor.

Art. 14. Litigii

În cazul unor litigii apărute între MEDIAFAX GROUP și participanții la concurs, acestea vor fi soluționate pe cale amiabilă. Dacă nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile implicate în litigiu vor înainta litigiul spre soluționare instanțelor competente române.

Publicat: 28 09. 2011, 10:45
Actualizat: 30 09. 2011, 11:09