Replica tăioasă pe care Adi Mutu le-a dat-o lui Gigi Becali și Mihai Stoica, după ce aceștia au ironizat-o pe Dinamo pentru eliminarea din Europa League

Adi Mutu a avut a sancționat discursurile pe care le-au avut Mihai Stoica și Gigi Becali, care au declarat că „în 1948 s-a înființat marele nostru noroc, care să ne aducă bucurii… S-a înființat Dinamo București”. Patronul FCSB a ironizat astfel eliminarea lui Dinamo din Europa League.

Vineri, într-o conferință de presă pe care au organizat-o după tragerea la sorții pentru play-off-ul Ligii Campionilor, Gigi Becali și Mihai Stoica au încercat să facă glume pe seama eliminării lui Dinamo din Europa League, după ce n-a reușit să treacă e Bilbao. Patronul FCSB a spus că a avut două bucurii: faptul că FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor și eliminarea lui Dinamo.

Însă nu s-au oprit aici cu „glumele”: „Meme mi-a zis aseară că e fericit! De ce? ‘Păi că s-a înființat în 1948 ceva ce ne aduce bucurie zilnic”, a continuat Becali. Adi Mutu le-a răspuns printr-un mesaj mult mai elegant. Directorul general al lui Dinamo spune că cei doi „au făcut o caterincă ieftină” și preferă să nu se amestece într-un asemenea „circ”.

„Eu n-am văzut în niciun campionat serios din lume o asemenea caterincă ieftină, făcută de cei mai importanți oficiali ai unui club cu referire la rivalele care reprezinta aceeași țară în competițiile europene. Nu mă regăsesc într-un astfel de fotbal și nu voi face parte din acest circ nici eu și nici Dinamo. Mi se pare de prost gust să își jignești rivalii care reprezintă, la fel ca tine, România în Europa, profitând de un context în care unii au avut mai mult sau mai puțin noroc la tragerile la sorți”, a fost mesajul postat de Mutu pe contul său de Facebook.

Publicat: 04 08. 2017, 17:13
Actualizat: 04 08. 2017, 17:18