Revine Ronaldo! Allegri a făcut marele anunț, chiar înaintea meciului cu Ajax din sferturile Ligii Campionilor. Nicio zi liberă pentru campionii Italiei

Tehnicianul lui Juventus, Massimiliano Allegri, nu a oferit nicio zi liberă jucătorilor săi. După ce au câștigat sâmbătă seara, contra echipei AC Milan, scor 2-1, campionii Italiei au început antrenamentele pentru meciul tur din sferturile Ligii Campionilor, cu formația Ajax Amsterdam.

Duminică dimineață (7 aprilie), pe terenul de antrenament de la Continassa echipa lui Allegri a fost împărțită, în timp ce fotbaliștii care au jucat în ultima etapă din Serie A au făcut exerciții de relaxare a mușchilor, restul lotului s-a antrenat pe teren, jucătorii au fost efectuat exerciții fizice, dar și tehnice, cu mingea.

Printre aceștia a fost văzut și Cristiano Ronaldo, care, în prima parte a antrenamentului s-a pregătit singur, după care s-a alăturat grupului. Această veste este una bună pentru antrenorul Allegri, care, la finalul partidei cu AC Milan, a spus că sunt șanse mari ca atacantul în vârstă de 34 de ani să fie pe teren în manșa tur din sferturile Ligii Campionilor, contra lui Ajax Amsterdam, de miercuri, 10 aprilie, de la ora 22:00.

Jucătorul lusitan s-a accidentat pe 25 martie cu echipa națională a Portugaliei, în partida cu selecționata Serbiei, scor 1-1, în preliminariile Campionatului European din 2020. Cristiano Ronaldo (34 de ani) a părăsit terenul în minutul 30, după ce s-a ales cu nasul spart și cu o accidentare la coapsa dreaptă.

Juventus este lider în clasamentul din Serie A, cu 84 de puncte și s-ar putea declara campioana Italiei încă din această seară, dacă Napoli va pierde, pe teren propriu, cu Genoa, formație la care evoluează și căpitanul echipei naționale Under 21 a României, Ionuț Radu. Gruparea pregătită de Carlo Ancelotti este pe poziția a doua în clasament cu 63 de puncte, la 21 de lungimi de Juventus.

 

Publicat: 07 04. 2019, 18:26
Actualizat: 07 04. 2019, 18:57