Ribery: „Îmi pare rău că nu joc, vreau să câștig Liga Campionilor!”

Mijlocașul francez al echipei Bayern München, Franck Ribery,
suspendat pentru meciul cu AS Roma din prima etapă a Ligii
Campionilor, a declarat că este foarte dezamăgit deoarece nu poate
juca în acestă partidă, informează publicația Kicker, citată de
MEDIAFAX.

Internaționalul francez își consumă, la întâlnirea de miercuri, al
treilea și ultimul meci de suspendare dictată de UEFA, după
eliminarea din manșa întâi a semifinalei 2009-2010 cu Olympique
Lyon.

Sunt foarte dezamăgit pentru că nu voi juca. Voi fi însă
în tribună. Vreau să câștig Liga Campionilor cu Bayern cât mai
repede posibil și sunt convins că o vom face curând, poate chiar în
acest sezon. Faptul că nu am jucat în finala ultimei ediții
reprezintă o enormă decepție pentru mine; e o rană încă
deschisă”
, a spus mijlocașul care și-a prelungit
contractul cu Bayern München până în anul 2015.

Deși FC Bayern a câștigat, în sezonul 2009-2010, campionatul
Germaniei, Cupa Germaniei, Supercupa Germaniei și a jucat finala
Ligii Campionilor, Franck Ribery a avut numeroase probleme în
ultimul an: accidentări, implicare într-un scandal de prostituție,
trei etape suspendare de la UEFA (absent din finala Ligii
Campionilor), ratarea transferului pe care și-l dorea la Real
Madrid, un turneu final dezastruos la Cupa Mondială, cu echipa
națională, și suspendare trei meciuri din partea Federației
Franceze, pentru greva jucătorilor de la CM din Africa de
Sud.

Ribery nu va juca în meciul Franța – România, de la 9 octombrie,
contând pentru preliminariile Campionatului European din 2012, însă
va putea participa la întâlnirile contra formației CFR Cluj, în
grupa E a Ligii Campionilor (19 octombrie la München, 3 noiembrie
la Cluj-Napoca).

Publicat: 14 09. 2010, 15:01
Actualizat: 14 09. 2010, 15:02