Ribery va fi la Bucuresti!

Franck Ribery, jucător la Bayern Munchen, a reînceput să lovească balonul și efectuează deja antrenamente normale alături de restul membrilor lotului bavarez. Grav accidentat în timpul meciului Franța – Italia de la Euro, mijlocașul francez nu-și ascunde bucuria de a fi depășit cea mai neagră perioadă a carierei sale sportive.

"După smulgerea de ligamente am muncit de unul singur timp de cinci săptămâni cu fizioterapeutul nostru și pot spune că acum sunt ok. Totuși, pentru a fi 100% refăcut, mai am nevoie de încă două săptămâni. În ceea ce privește meciul cu Steaua, de la București, sper să fiu și eu acolo!", a încheiat omul care l-a înlocuit pe marele Zidane în naționala cocoșilor.

Klinsmann crede în el

Nici antrenorul germanilor, Jurgen Klinsmann, nu și-a ascuns satisfacția atunci când i s-a comunicat că se poate baza, din nou, pe Ribery.

"Medicul mi-a spus că totul e în regulă dar eu, ca fost fotbalist, știu că acum totul e să lucrezi în sala de forță pentru a întări musculatura piciorului său stâng. Îmi pare bine pentru el, să nu joci trei luni e cam mult pentru un fotbalist de valoarea lui", a conchis fostul antrenor al Mannschaft-ului la CM din 2006.

 

articol de Octavian METONI

Publicat: 10 09. 2008, 11:58
Actualizat: 10 09. 2008, 12:17