Rudi Garcia, la a doua umilință în fața lui Bayern. În 2012, francezul era condus cu 5-0 în minutul 33 într-un meci cu Lille

AS Roma a pierdut marți seară pe propriul teren, în fața lui Bayern Munchen, cu scorul de 1-7. Asta după ce nemții conduceau cu 5-0 după doar 45 de minute. Antrenorul romanilor, Rudi Garcia, a mai trecut printr-un moment asemănător în fața nemților în 2012.

Poate cel mai greu meci pe care îl poate avea un antrenor de top este cel împotriva lui Bayern. În primul rând, pentru că este foarte greu să păstrezi o posesie în fața nemților. În al doilea rând, dacă Bayern vrea să facă spectacol, va face spectacol. Cea din urmă era una din temerile lui Rudi Garcia înaintea meciului de marți seară. Asta pentru că în 2012, pe vremea când antrena pe Lille, antrenorul francez a plecat umilit de pe stadionul lui Bayern, fiind învins cu 6-1, după ce în minutul 33 nemții conduceau cu 5-0. Atunci, antrenorul bavarezilor era Jupp Heynckes.

Scenariul aproape că s-a repetat și de această dată. Deși au beneficiat de avantajul propriului teren, elevii lui Garcia au fost striviți de Bayern. În minutul 35, campioana Germaniei conducea cu 5-0, avantaj pe care l-au avut și la pauză. În repriza a doua, nemții au mai înscris de două ori, în timp ce Roma a punctat o singură dată. 

Publicat: 22 10. 2014, 09:57
Actualizat: 22 10. 2014, 09:58