RUȘINOS! Asta le întrece pe toate! E incredibil ce a putut să facă Real Madrid după ce Casillas și-a luat adio cu lacrimi în ochi
Iker Casillas s-a despărțit oficial de Real Madrid, după ce a petrecut 25 de ani în curtea clubului de pe Santiago Bernabeu, fie că vorbim de grupele de copii și juniori sau de echipa mare a „Galacticilor”.
Titularul Realului din ultimii 15 ani va juca la Porto din sezonul următor, iar ultima sa conferință de presă în calitate de jucător al madrilenilor a fost una cu adevărat emoționantă, în care „San Iker” nu și-a putut stăpâni emoțiile și a plâns ca un copil.
Totuși, se pare că Realul nu crede în lacrimile omului care a cucerit 18 trofee în tricoul Blanco, inclusiv trei Ligi ale Campionilor, iar oficialii clubului madrilen au făcut un gest rușinos după plecarea lui Iker, privit de microbiștii de pretutindeni drept o mostră evidentă de lipsă de respect.
Au mai rămas 50! Până ieri, Real Madrid urmărea alte 51 de conturi pe Twitter. Imediat după ce Casillas și-a anunțat plecarea, goalkeeperul a dispărut din listă
La doar câteva ore după ce Casillas a ținut emoționantul discurs de „Adio”, contul de Twitter al Realului l-a șters pe Iker Casillas de pe lista „prietenilor”. Mai exact, i-a dat „unfollow” portarului care și-a dedicat aproape întreaga carieră clubului.
Deși mulți îl pot considera neînsemnat, gestul este unul total gratuit, în condițiile Real Madrid urmărește pe Twitter doar alte 50 de conturi, și rezumă perfect modul în care clubul blanco și-a tratat unul dintre cei mai loiali servanți în ultimii ani.