Antrenorul lui Șahtior DoÂnețk, Mircea Lucescu (foto), poate cel mai îndreptățit să se plângă de discriminare în fața granzilor Europei, crede că Unirea nu va fi furată cu Sevilla, dar le recomandă fotbaliștilor prudență maximă în intervenții.
– Are Unirea motive să se teamă de o conspirație? – Eu sunt pățit. De când sunt în fotbal, a fost întotdeauna un trend ca echipele mari să fie protejate și împinse spre fazele superioare ale competițiilor europene, mai ales în Liga Campionilor. Nu știu de ce ar fi acum diferit.
– Deci să ne așteptăm la un măcel cu Sevilla? – Nici chiar așa, dar să fie convinși că la orice clinci 50%-50% decizia arbitrului va fi în favoarea Sevillei. Să nu se aștepte la vreun ajutor din partea cuiva. Să fie prudenți și calculați în intervenții, pentru că, dacă vor greși, vor fi pedepsiți imediat.
– În aceste condiții, ce șanse are Unirea să prindă primăvara europeană? – Acum, jucătorii nu trebuie să se demoralizeze, pentru că, dacă era așa, eu trebuia să mă las de mult. E clar că nu sunt bătuți dinainte și că vor avea șansele lor, pentru care trebuie să lupte până la final. Oricum, nu mai au nimic de pierdut, nici de demonstrat.¢ Deși va fi greu, chiar e posibil orice rezultat pentru Unirea în meciul cu Sevilla, Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER