Arman Karamayan a fost ineditul translator al primei conferințe de presă oficiale a Timișoarei în Liga Campionilor.
O mică defecțiune de organizare a făcut ca armeanul Arman Karamayan să fie nevoit să traducă ce au vorbit Sabău, Pantilimon și Alexa la conferința de presă pentru jurnaliștii localnici. Apoi el a vorbit în rusă, dar și-a tradus în românește propriile declarații! Din varianta în rusă s-a înțeles clar pentru toată lumea "harașo", adică bine. "Cred că dacă prindem o zi bună, să fim concentrați, motivați, și să stăm bine fizic, atunci avem o șansă. Ei au deja două meciuri oficiale, dar putem suplini acest handicap cu ambiție și motivație", a spus Sabău. Căpitanul Alexa este conștient și de atuul adversarului: "Spre dezavantajul nostru, Lucescu știe bine fotbalul românesc și echipa noastră". Arman și-a adus aminte de precedenta lui întâlnire cu Șahtior: "Fratele meu a jucat cu Rapid aici, eu doar cu o echipă din Armenia. Am pierdut, dar Timișoara nu e o echipă din Armenia", a spus Karamayan. Și în rusă, și în română. Fiul lui Sabău, în "lot"!
Ca un fapt interesant, din delegația timișorenilor face parte și fiul lui Ovidiu Sabău, Tudor. Acesta a urmărit cuminte antrenamentul oficial, având privilegiul de a asista la tot, nu 15 minute ca presa. Dar primul unsprezece al bănățenilor e destul de clar, singurul semn de întrebare fiind dacă Cisovski poate evolua. Acesta s-a antrenat normal, dar, abia revenit după accidentare, află azi dacă poate fi titular.
"N-am bătut atâta drum doar ca să ne prezentăm. E șansa noastră", Costel Pantilimon, portat Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER