„Să mai bată Urziceniul așa, **poate ajungem și noi să jucăm, de pe locul 15 în cupele europene!”
Liga I este la picioarele Unirii lui Dan Petrescu. Victoria
magnifică de pe ‘Ibrox Park’ a fost salutată de majoritatea
oamenilor de fotbal, care au făcut risipă de laude la adresa lui
Bilașco&co.
Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan,
consideră că victoria cu 4-1 în fața lui Rangers este una de pus în
ramă, care poate oricând să reprezinte obiect de studiu pentru
generațiile viitoare.
„Meciul de la Glasgow este unul de arătat copiilor și
nepoților. Jucătorii au arătat o determinare ieșită din comun, la
finalul meciului aveau toți pământ și gazon în chiloți. Acesta este
lucrul pe care-l cer și eu jucătorilor noștri, determinare maximă.
Este victoria unui grup, de la primul jucător până la ultimul om
din conducere. Jos pălăria în fața lor„, a spus
Stan.
Oficialul gălățean a glumit pe seama locului ocupat în acest moment
de echipa sa: „Să mai câștige Urziceniul așa, poate strânge
atâtea puncte cât să putem juca și noi, de pe locul 15, în cupele
europene„.