Șahtior, cu un picior AFARĂ‚ din Ligă!** Il Luce nu s-a putut abține să nu comenteze arbitrajul: „Adversarii au primit multe auturi”
După ce Șahtior Donețk a pierdut marți seară cu 0-1 pe terenul lui Zenit Sankt Petersburg, echipa lui Mircea Lucescu și-a diminuat considerabil șansele de a mai ajunge în primăvara Ligii Campionilor. Tehnicianul român nu a ratat șansa de a comenta arbitrajul, în stilul caracteristic, deși în final admite că nu acesta a fost factorul care a influențat rezultatul partidei din Rusia.
„Zenit a meritat victoria. În prima repriză a făcut un joc foarte bun. Noi am fost intimidați, am comis multe erori și am permis gazdelor să ajungă prea ușor în careul nostru. În repriza a doua am dominat jocul. După prima repriză, mi-a fost rușine de felul cum a arătat echipa noastră.
Arbitrul a dat gazdelor cinci la sută. Au fost multe auturi, pe final am fost stopați din multe acțiuni, dar arbitrajul nu a influențat totuși rezultatul. Sub presiunea publicului au fost câteva decizii greșite, iar cu cartonașele a exagerat în privința ambelor echipe”, a declarat Lucescu.