Șahtior, față în față cu cea mai spectaculoasă echipă a Europei!** ‘Il Luce’ merge în infernul de pe Westfalenstadion pentru a încerca imposibilul. Cum comentează antrenorul tragerea la sorți
Mircea Lucescu nu poate fi mulțumit de rezultatul tragerii la sorți de la Nyon. Sorții i-au scos în cale campioana ultimilor doi ani din Germania, Borussia Dortmund, al cărui principal obiectiv a rămas Champions League, în condițiile în care în campionat Bayern s-a detașat.
Chiar dacă a evitat Barcelona sau United, adversari pe hârtie mai grei, o confruntare cu „gașca nebună” a lui Jurgen Klopp nu poate decât să îți dea fiori. Nemții au câștigat de o manieră impresionantă „grupa regină” a Ligii, cu Real, City și Ajax. Mai mult, în partida de pe Westfalenstadion, contra Realului, Gotze&Co au făcut instrucție cu „galacticii” lui Mourinho, dominându-i de o manieră categorică.
Un alt mare atu pentru germani este reprezentat de publicul din Dortmund, care creează întotdeauna o atmosferă de vis, care toarnă plumb în picioarele adversarilor. De altfel, Borussia are cea mai mare medie de spectatori din întreaga Europă.
„Toată lumea spune că unele echipe sunt mai bune și altele mai puțin bune. Eu nu gândesc așa. Cine a ajuns în optimi, merită să fie acolo. Poate că un meci precum Galatasaray – Schalke să prezinte mai puțin interes decât un Real – United, dar în rest nu sunt diferențe.„, a explicat Lucescu, la Sport.ro, după aflarea adversarului din optimile Ligii.
161.700.000 de euro este cota de piață a lui Șahtior, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de. Aceeași sursă estimează valoarea lotului lui Dortmund la 229 de milioane de euro.
Nu mai puțin de patru jucători ai lui Klopp sunt cotați la peste 20 de milioane de euro: Mario Gotze (30), Marco Reus (27), Robert Lewandowski (25) și Mats Hummels (24).
Prima manșă a optimilor LC va avea loc în perioada 12-20 februarie 2013, iar returul este programat la 5-13 martie.