San Siro e alesul. Finala din 2016 a Ligii Campionilor va avea loc la Milano

Finala din 2016 a Ligii Campionilor va avea loc la Milano, a anunțat, joi, Comitetul Executiv al UEFA, reunit la Nyon.

Stadionul San Siro va găzdui pentru a patra oară în istorie finala celei mai importante competiții intercluburi din Europa, după ce și edițiile din 1965, 1970 și 2001 s-au disputat la Milano.

În 2015, finala LC va avea loc la Berlin, iar în 2014 s-a disputat la Lisabona.

Finala din 2016 a Ligii Europa va fi găzduită de orașul elvețian Basel, iar Supercupa Europei va avea loc în 2016 la Trondheim (Norvegia).

Publicat: 18 09. 2014, 20:45
Actualizat: 18 09. 2014, 20:46