UEFA a decis ieri că Steaua poate participa în preliminariile Ligii Campionilor, deși Comisia de Disciplină a forului european a ajuns la concluzia că roș-albaștrii au partea lor de vină în cazul Valiza, și a dictat suspendări cu executare pentru Beșiktaș și Fenerbahce.
Steaua va rămâne sub supravegherea UEFA în următorii cinci ani, iar Mircea Sandu le atrage atenția fanilor Stelei că orice abatere de la legile sportive poate atrage după sine activarea acelei clauze.
„Steaua și-a făcut lecțiile, ceea ce a susținut a fost agreat de către cei trei care au judecat cazul. Dar este o sancțiune, iar această suspendare este foarte riscantă. Orice gest necugetat al oricărui suporter din stadion sau al unui membru al clubului va activa această clauză. Eu nu am citit nicăieri în comunicatul UEFA că se referă numai la acte de corupție, deci orice acțiune contrară legilor sportive va atrage după sine activarea acestei clauze de 5 ani”, a declarat Mircea Sandu pentru Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER