Săptămâna cea mare!** Real și Bayern caută răzbunare în fața lui Lyon și Inter

E vremea răzbunării. Mâine și poimâine, optimile Ligii aduc față
în față „rejucarea” a două dispute importante din sezonul trecut.
Pentru Real Madrid și Bayern München e ocazia perfectă de a se
revanșa în fața celor de la Lyon, respectiv Inter.

O „dublă” din optimi și finala Ligii din sezonul trecut au fost
„clonate” în actualul sezon. Real – Lyon e deja un clasic al Ligii,
în afară de înfruntarea din optimile sezonului trecut, tranșată de
francezi, cele două echipe înfruntându-se de încă patru ori, în
faza grupelor. Prima manșă se joacă mâine la Lyon, tărâm tabu
pentru spanioli, învinși la precedentele trei deplasări. Lucrurile
s-au mai schimbat față de sezonul trecut, în primul rând odată cu
sosirea lui Mourinho. „The Special One” vrea să învingă nemesis-ul
Realului și să-și facă echipă ca să treacă peste „coșmarul Europa”.
„Galacticii” n-au mai ajuns în sferturi din sezonul
2003-2004!

Pentru Bayern, eșecul de anul trecut e și mai dureros. Bavarezii au
ocazia să se răzbune, pentru că de data aceasta războiul se duce
într-o dublă manșă. Prima, miercuri, chiar pe „Meazza”, unde Bayern
e neînvinsă! În afară de finala din mai, de pe „Bernabeu”, decisă
de cele două goluri ale lui Milito, Bayern și Inter s-au mai
întâlnit de patru ori, în două duble manșe. De fiecare dată,
Bayern a învins în deplasare!

Rezultatele din
sezonul trecut:

-Lyon – Real 1-0 (optimi, tur)
-Real – Lyon 1-1 (optimi, retur)
-Bayern – Inter 0-2 (finala)

Publicat: 21 02. 2011, 00:09
Actualizat: 21 02. 2011, 00:26