Sărbătoare în Polonia: „Egalul ne dă speranțe! Suntem mai aproape de Liga Campionilor! Va fi meciul anului”
Presa din Polonia îi laudă pe jucătorii Legiei pentru prestația de pe Național Arena și anunță că trupa lui Jan Urban a devenit acum favorită pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, după 1-1 la București.
„Calificarea e la un singur pas”, notează Fakt.pl, care precizează că golul marcat de Kosecki dă speranțe Legiei că va obține biltele pentru grupe, după returul de la Varșovia.
„După pauză, campioana Poloniei a preluat controlul meciului și a ieșit la atac. Sutele de fani al Legiei au explodat de bucurie în minutul 53, la golul lui Kosecki. Un minut mai târziu, „Kosa” a înscris din nou, dar era în off-side. Legia a avut mai multe ocazii și au fost la un pas de victorie, dar Dominik Furman a ratat.
Pe final, Steaua a presat, dar „legiunea” a avut noroc.
Un singur lucru e cert: calificarea se decide la Varșovia, iar marțea viitoare va fi cel mai important meci al sezonului”, scriu jurnaliștii polonezi.