Scandal uriaș în Liga Campionilor: „VAR este un rahat! Omoară fotbalul și emoțiile”

Antrenorul echipei Dinamo Zagreb, Nenad Bjelica, a reacționat dur după remiza cu Șahtior Donețk din grupele Ligii Campionilor, scor 3-3. Tehnicianul a atacat sistemul VAR, după ce echipa lui a încasat două goluri în prelungiri.

Dinamo Zagreb a condus cu 3-1, dar a fost egalată după două goluri venite în prelungiri: „Meritam să câștigăm, am fost mai buni. Îi felicit pe băieți. Primul gol pe care l-am primit nu a fost spectaculos pe teren. Nu numai apărarea noastră, dar și conexiunea a picat. După ce am primit golul am schimbat sistemul în 4-2-3-1. VAR este un rahat, am spus-o și o repet. Omoară fotbalul și emoțiile”, a spus Bjelica, la finalul partidei.

Scandal uriaș în Liga Campionilor

Dinamo Zagreb a condus cu 3-1 în partida retur cu Șahtior, dar Junior Moraes și Tete au adus egalarea pentru ucrainieni în minutele 90+3 și 90+7. Golul egalizator a venit în urma unui penalty obținut de portarul Pyatov. Dinamo Zagreb reușise să se desprindă după minutul 80. Ivanusec a înscris pentru 2-1 în minutul 83, iar Ademi a punctat pentru 3-1 în minutul 89.

Clasamentul Grupei C
1. Manchester City – 10 puncte
2. Şahtior Doneţk – 5 puncte
3. Dinamo Zagreb – 5 puncte
4. Atalanta – 1 punct

Publicat: 07 11. 2019, 10:49