Scenariul incredibil pe care Heynckes l-a trăit în urmă cu patru decenii:** cum să fii eliminat din Cupa Campionilor după o victorie cu 7-1

Pe lângă performanțele notabile ca antrenor, Jupp Heynckes a avut o carieră frumoasă și ca atacant, iar cea mai prolifică perioadă a acelei etape din viața lui s-a consumat în tricoul Borussiei Monchengladbach, echipă din orașul său natal. Cele mai importante performanțe au fost câștigarea titlului, în patru rânduri, și calificarea în finala Cupei Campionilor. Toate în anii ”70. Doar că, pe lângă acestea, Heynckes a trăit, din teren, și un moment halucinant, căruia cu greu i se poate găsi corespondent în fotbal. În octombrie 1971, Monchengladbach o spulbera pe propriul teren, cu 7-1, pe marea Internazionale Milano, cu două dintre goluri marcate de Jupp. În aceste condiții, returul nu avea cum să fie decât o formalitate, dar un detaliu avea să schimbe dramatic situația pentru nemți.

Nedreptatea din cutia de Cola

La scorul de 2-1 pentru Borussia, în minutul 29, un obiect din tribune l-a lovit pe atacantul italienilor, Roberto Boninsegna, fapt care a pricinuit intervenția de urgență a staff-ului medical. Era vorba despre o cutie goală de Coca-Cola! Jocul însă s-a reluat, iar cascada de goluri nemțești s-a oprit abia în minutul 83. Arbitrul a pus capăt meciului, regulametar, la capătul a 90 de minute, dar la câteva zile o contestație a provocat un restart dureros. Disperați din cauza umilinței, oficialii lui Inter s-au legat de incidentul din prima repriză a meciului, reclamându-l, oficial, la UEFA. Convins că italienii au dreptate și pentru a descuraja astfel de comportamente, forul continental a dat un verdict dur: rezultatul de la Monchengladbach deveneanul, iarpartidaurma să se rejoace, după returul de la Milano, pe teren neutru, la Berlin!

7-1 a devenit 0-0!

Scăpați de povara umilinței administrate de Heynckes și ai lui colegi, Inter avea să joace dezinvolt în fața propriilor fani și chiar dacă victoria cu 4-2 nu a fost una convingătoare, măcar a avut rolul de a-i plasa în postura de favoriți pentru calificare. Pentru nemți însă, o diferență de două goluri ar fi trebuit percepută drept ușor surmontabilă, din moment ce au fost capabili să marcheze de nouă ori, în doar două săptămâni, în poarta milanezilor. Decizia UEFA de a le anula istoricul 7-1 de pe propriul teren i-a demoralizat într-atât încât nu au mai avut suflu nici măcar să pună prea des în pericol poarta adversarilor. Și cum Inter era echipa cu avantaj, s-a mulțumit să aștepte ca timpul să treacă, iar tabela să rămână imaculată până la final. S-a încheiat 0-0, iar italienii au ajuns în acel an până în finală, pe care au pierdut-o în fața lui Ajax. În timp ce Heynckes a trebuit să mai aștepte alți șase ani pentru a ajunge cu Borussia la același nivel.

Publicat: 04 05. 2013, 21:05
Actualizat: 04 05. 2013, 21:06