„Scoatem pălăria în fața Unirii”
Fosta glorie a Universității Craiova, Ilie Balaci, a ținut să
felicite Unirea Urziceni, prin intermediul
ProSport, pentru victoria răsunătoare de la
Glasgow. „Am văzut meciul și nu mi s-a părut un rezultat
incredibil. Nu neapărat rezultatul este unul extraordinar, ci
maniera în care au abordat jocul. M-am dus ieri la antrenament așa
umflat în pene, încât nimeni nu a mai vorbit de înfrângerea
Barcelonei, toți am discutat despre Unirea și pentru asta merită
toate felicitările. Mitică Bucșaru a creat niște condiții
extraordinare, Mihai Stoica se ocupă excelent de toate problemele
administrative, iar Dan Petrescu nu cred că are la ora actuală un
contracandidat la titlul de cel mai bun antrenor român. Încă odată,
scoatem pălăria în fața Unirii”, a declarat Balaci.