Scorul anului din UEFA Champions League a fost înregistrat chiar în seara de debut a noului sezon competițional și a provocat o reacție extremă în presa internațională.
Dinamo Zagreb a fost distrusă de presa din Croația după ce a cedat în fața celor de la Bayern Munchen, în deplasare, cu scorul de 9-2.
Dinamo Zagreb a debutat în noul sezon de UEFA Champions League cum nu se putea mai rău. Croații au cedat pe terenul celor de la Bayern Munchen cu scorul de 9-2, chiar dacă la un moment dat lucrurile păreau că se îndreaptă într-o direcție bună.
La pauză meciului, nemții conduceau cu scorul de 3-0 dar, imediat după ce au ieșit de la vestiare, croații au reușit să marcheze de două ori și sperau să plece cu un rezultat pozitiv de pe Allianz Arena. Cu toate acestea, Bayern a știut să profite de toate slăbiciunile campioanei Croației, căreia i-a administrat o înfrângere extrem de rușinoasă. Prestația celor de la Dinamo Zagreb a fost aspru criticată și de presa din Croația.
„Dezastrul lui Dinamo, cea mai urâtă înfrângere din istorie. Ați jucat împotriva lui Bayern, dar acest gen de prăbușire este inacceptabil. (…) Nu există nicio scuză pentru a justifica acest 9-2 de pe Allianz Arena. Dinamo a arătat teribil în prima repriză și în a doua și nu merită să fie în Champions League, a arătat ca o echipă care s-a pierdut acolo, ca cineva care a primit un wild card pe baza unei guvernări bune.
Mulți trebuie să se întrebe dacă au dat tot ce au putut și dacă a fost tot ce au putut să facă. Jucați pe Allianz Arena în fața tribunelor pline, cu mare sprijin din partea fanilor voștri, care au făcut și câteva sacrificii pentru a veni aici, iar majoritatea ați jucat sub capacitatea voastră. (…)
Nimic nu a mers bine la Munchen și asta pentru că Bayern a știut să pedepsească toate defectele lui Dinamo. Dinamo este cu mult înaintea celorlalți din campionat, dar este și mult sub elita fotbalului din Europa”, au scris jurnaliștii croați de la sportnet.hr.
Jurnaliști croați, care au fost extrem de dezamăgiți de prestația celor de la Dinamo Zagreb, vin și cu un sfat pentru campioana Croației.
„Jucătorii trebuie să se gândească bine și să se gândească dacă vor să continue așa. În loc să se antreneze, ar trebui să li se arate de mai multe ori videoclipul acestui meci, astfel încât să poată vedea singuri cum arată. Asemenea stânjeniri sunt inacceptabile, chiar și cu patru Kane și trei Musiala în echipa adversă”, a mai notat sursa menționată anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER