Se operează iar Ovidiu Petre?

Ovidiu Petre este parcă blestemat. Genunchiul drept, cel la care s-a operat la finele lunii mai, nu-l lasă să joace fotbal.

A fost operat la nivelul meniscului în urma accidentului nefericit de la volei, când a fost lovit de un cameraman și a ratat Euro. De atunci, după ce joacă într-un meci, a doua zi are genunchiul umflat.

Problema este mai veche și cauza, după cum au spus și medicii de la Bologna, constă în faptul că jucătorul a forțat mult mai devreme revenirea pe gazon. Luni seara, Ovidiu a părăsit antrenamentul. Din nou i se umflase genunchiul. Astfel, „închizătorul” a ratat deplasarea la Lyon, iar acum clubul îl va trimite iarăși la clinica din Bologna.

Din păcate, din câte se pare, Petre va suferi o nouă intervenție chirugicală!

Publicat: 05 11. 2008, 12:01
Actualizat: 05 11. 2008, 12:04