Eliminarea rușinoasă în fața lui Ajax Amsterdam după 1-4 pe „Santiago Bernabeu” îl face pe Florentino Perez (71 de ani) să ia măsuri extreme. Șeful echipei madrilene și-a dat seama că a greșit complet strategia, iar zilele următoare va convoca o ședință care se va lăsa cu hotărâri importante: Solari OUT, urmat de Bale, Kroos și Modric, și decizia privind noul antrenor.
Mundo Deportivo notează că argentinianul de pe banca tehnică nu va mai continua la Real, iar singura dilemă a lui Florentino Perez este dacă să-l demită acum sau la finalul sezonului, când îi va expira contractul. Cel mai probabil, plecarea lui Solari se va produce în vară, pentru că președintele Realului nu ar avea, oricum, timpul necesar la dispoziție pentru a crea o altă echipă. Lista de înlocuitori? Raul Gonzalez ca variantă surprinzătoare, Massimiliano Allegri, Jose Mourinho, Mauricio Pochettino și…Zinedine Zidane, după cum anunță presa din Spania.
Perez, plan și pentru transferuri
Evident, vina pentru sezonul negru al madrilenilor nu-i aparține doar lui Santiago Solari, iar Perez e gata să schimbe din temelii lotul cu care va ataca sezonul viitor. Primele victime? Gareth Bale, Toni Kroos și Luka Modric, jucători care au cunoscut gloria supremă la Real, dar care nu se mai ridică la nivelul așteptărilor. Cum gândește Perez? Crede că cei trei sunt încă la nivelul la care poate obține bani buni pe ei, iar sumele încasate ar urma să fie investite în transferuri foarte mari, la fel ca în multe perioade de mercato în care „Don Florentino” a dat asaltul pentru marile staruri ale fotbalului mondial. Lui Kroos, Modric și Bale li se va adăuga și Marcelo, brazilianul care e din ce în ce mai aproape de Juventus și va forța plecarea din capitala Spaniei în această vară.
Cea mai importantă țintă este Eden Hazard, starul lui Chelsea aflat de mai multă vreme la un pas de capitala Spaniei, dar jurnaliștii iberici notează că gândul lui Florentino Perez zboară și spre Kylian Mbappe și Neymar, superstarurile de la PSG.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER