Șefii CFR-ului nu puteau primi o veste mai bună! Ferguson le oferă cel mai tare „cadou”:** „Ce sens ar avea să nu facem asta?!” Anunțul făcut astăzi de Sir Alex:
Vești bune pentru CFR Cluj. Calificată deja în primăvara europeană a Europa League, campioana României speră într-o minune pe Old Trafford. Un rezultat pozitiv obținut de clujeni în Anglia coroborat cu un rezultat inferior al turcilor de la Galatasaray în fața Bragăi ar însemna automat calificarea CFR-ului în optimile Champions League (Dacă CFR învinge, Galatasaray trebue să obțină cel mult un egal în Portugalia – Dacă CFR remizează cu Manchester, Galatasaray trebuie să piardă cu Braga).
Speranțele trupei din Gruia au fost alimentate și mai mult astăzi, chiar de Sir Alex Ferguson. Tehnicianul scoțian nu a lăsat nicio urmă de îndoială asupra formației pe care o va folosi în disputa cu CFR Cluj, de pe 5 decembrie.
Acesta a declarat pentru Click Manchester că va arunca în luptă o echipă cu mulți tineri, la fel cum s-a întâmplat și în partida cu Galatasaray, de la Istanbul.
„Vom folosi o echipă similară cu cea din meciul cu Galatasaray, asta era de la sine înțeles… Ne-am calificat deja de pe primul loc și nu are niciun sens să folosim prima echipă”, a declarat Alex Ferguson.
La meciul mai sus amintit, „greii” Rooney, Van Persie, Giggs, Scholes, Evra sau Rio Ferdinand nu au fost incluși nici în lot.
Echipa folosită de United în Turcia:
Lindegaard – Rafael, Jones, Carrick, Buttner – Anderson, Fletcher – Cleverly, Powell, Welbeck – Hernandez