Și Reghe se simte Special: a fost arogant ca Mourinho la conferința de presă! Cum a caracterizat rivalele Stelei din Liga 1

-Înainte de jocul din această seară, Reghecampf a persiflat adversarii pe care îi întâlnește în Liga I și a spus că nu are timp de suporterii contestatari. Pintilii și Tănase au probleme medicale înaintea jocului cu Chelsea
-Mihai Pintilii nu a reușit să ducă antrenamentul până la sfârșit și e posibil să nu joace azi

Laurențiu Reghecampf și Mihai Stoica încearcă să se comporte cât mai mult precum omul pe care îl au drept model în fotbal, Jose Mourinho. I-au citit cărțile, îi admiră aroganțele și speră să aibă parte de cât mai mulți „hateri”, așa cum portughezul are în lume. Ieri, la conferința de presă dinaintea meciului Steaua – Chelsea, Reghecampf l-a ridicat în slăvi pe celebrul „Mou”. „Mourinho e cel mai bun antrenor din lume. Nici nu ne comparăm noi cu Chelsea, o echipă mult mai puternică decât în primăvară, când am întâlnit-o noi, pentru că acum au cel mai bun antrenor”, a spus Reghe.

„Adversarii din Liga I sunt foarte slabi”
Tehnicianul stelist a dezvăluit apoi că are probleme când trebuie să joace în Liga Campionilor, după meciurile din campionat, pentru că în Liga 1, conform spuselor sale, nu mai are adversari. „Adversarii noștri din campionat sunt foarte-foarte slabi și nu se ridică la nivelul celor pe care îi întâlnim în Liga Campionilor”, a declarat el, oarecum surprinzător pentru că după jocul din Liga I
cu Săgeata, Reghe spunea că România are un campionat destul de puternic!

Întrebat fiind dacă a purtat vreo discuție -așa cum promisese- cu suporterii de la Peluza Sud care sâmbătă îl contestaseră pe Mihai Stoica și chiar și pe el, Reghecampf a oferit din nou un răspuns surprinzător: „Nu am timp de ei! Se ocupă altcineva de această problemă”.     

Steaua a efectuat ieri antrenamentul oficial pe stadionul central din Ghencea. Pe o ploaie care nu mai contenea, Pintilii (foto dreapta) nu a reușit să ducă la bun sfârșit ședința de pregătire, alegându-se cu o ușoară problemă musculară după ce s-a întins după un balon. „Sper să nu fie grav și poate până la ora jocului cu Chelsea vom avea vești mai bune despre el”, a spus Reghe.


Nu mai avem nevoie de jucători pentru întrecerea internă. Și așa avem o problemă, pentru că întâlnim adversari prea slabi
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua


Publicat: 01 10. 2013, 03:00
Actualizat: 01 10. 2013, 03:00