Tehnicianul Diego Simeone a declarat marți seară, după calificarea în sferturile Ligii Campionilor, că meciul retur cu Bayer Leverkusen, scor 4-2 după loviturile de departajare, a fost dificil, și a menționat că este mândru că are jucători care își doresc mereu mai mult, informează uefa.com.
„A fost o muncă foarte bună de echipă. A fost un meci dificil. Sunt mândru că am jucători care își doresc mereu mai mult. Nu este ușor să exersezi loviturile de departajare și noi nu am făcut-o. Contează mai mult hotărârea celor care execută și calmul portarului. Oblak a trebuit să intre pe teren la un meci foarte dificil, dar era pregătit. Prima sa intervenție reușită la loviturile de departajare a fost decisivă și calmul său a fost extraordinar. Echipa muncește din greu și își dorește mereu mai mult”, a spus Simeone.
De cealaltă parte, antrenorul echipei Bayer Leverkusen, Roger Schmidt, a declarat că este dezamăgit de eliminarea din Liga Campionilor. „Vreau să felicit echipa Atletico pentru calificare. Meciul a fost jucat la intensitate maximă. Vreau să îi felicit și pe jucătorii mei. Ne-am apărat foarte bine după golul marcat de Atletico. Suntem o echipă tânără fără prea multă experiență și nu este ușor să supraviețuiești pe un stadion ca Vicente Calderon. Nu am fost suficient de concentrați și calmi la loviturile de departajare. Dezamăgirea este mare și suntem triști pentru că nu am obținut rezultatul dorit. Jucătorii mei au făcut tot ce au putut pe teren și trebuie să accepte rezultatul„, a afirmat Schmidt.
Atletico Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 după lovituri de departajare, formația germană Bayer Leverkusen, în optimile competiției. La finalul celor 120 de minute de joc, Atletico a condus cu scorul de 1-0, prin golul marcat de M. Suarez, în minutul 27.
În tur, Bayer Leverkusen s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 1-0.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER