Simeone, repetent în plan financiar, Guardiola câștigă aproape cât Mourinho și Ancelotti la un loc. Cât de bine plătiți sunt cei patru antrenori ai echipelor din semifinalele Ligii Campionilor

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Pe lângă duelurile din teren, penultimul act al celei mai importante competiții intercluburi aduce față în față patru tehnicieni cu niveluri salariale total diferite

Diferența de bugete dintre formațiile care se duelează pentru un loc în finala Ligii este reflectată și în raport cu remunerația fiecăruia dintre cei patru antrenori. Dacă recordmenul Pep Guardiola se poate mândri cu 17 milioane de euro pe an competițional, conturile lui Diego Simeone sunt alimentate de către Atletico Madrid cu doar 2,5 milioane de euro pe sezon.

Guardiola, un salariu aproape cât Mourinho și Ancelotti la un loc

Crescut în celebra academie de fotbal „La Masia”, Pep este un fost jucător din naționala Spaniei și echipa Barcelonei . Ca antrenor, a câștigat două Ligi ale Campionilor cu Barcelona (2008-09 și 2010-11), trei titluri în La Liga (2008-09, 2009-10, 2010-11) și un titlu în Bundesliga cu Bayern, în sezonul curent.

În planul fotbalului internațional, a mai câștigat două Supercupe ale Europei (2009, 2011) și două Campionate Mondiale ale Cluburilor. În cei patru ani în care a fost tehnicianul Barcelonei, a avut salarii care au crescut progresiv: 1,2 milioane de euro în sezonul 2008-09, 3 milioane în perioada 2009-10, 7,5 milioane în  ediția 2010-11, respectiv 10 milioane de euro în ultimul sezon. În prezent, Guardiola este cel mai bine plătit antrenor din lume, cu un contract de 17 milioane de euro pe sezon la Bayern München.

Adversarul său, Carlo Ancelotti, este un fost mare mijlocaș Italian cu peste 300 de prezențe în Serie A. Din postura de technician, a obținut trei campionate în trei ligi diferite: Milan (2003-04), Chelsea (2009-10) și PSG (2012-13). De asemenea, a câștigat trofeul Cupelor naționale din Italia, Anglia și Spania. La nivel european, a triumfat în două ediții ale Ligii Campionilor, cu AC Milan, în 2002-03 și 2006-07. A câștigat și două Supercupe ale Europei și un Campionat Mondial al Cluburilor.

În 2009, după terminarea contractului cu AC Milan, a preluat Chelsea Londra, la care a câștigat 6 milioane de euro pe an, în perioada 2009-2011. În iarna lui 2011, a preluat banca tehnică a lui Paris Saint- Germain, unde a fost plătit cu același salariu stagional. În urma plecării lui Mourinho de la Real, a semnat un contract cu gruparea madrilenă, urmând să primească 7,5 milioane de euro pe sezon.

Diego Simeone, repetent la remunerație

În cea de-a doua semifinală, discrepanța este mai mare. Portughezul Mourinho a fost asistent la echipe precum Sporting sau Porto și a activat între 1996 și 2000 în cadrul Barcelonei ca traducătorul regretatului Sir Bobby Robson. Palmaresul lui „The Special One” ca antrenor este unul de invidiat. Are patru titluri naționale și patru Cupe naționale obținute cu formații diferite:  FC Porto, Chelsea, Inter și Real Madrid. Mai mult decât atât, are tot două Ligi ale Campionilor ca manager, cu FC Porto, în ediția 2003-2004, respectiv Inter în ediția 2009-2010.
În cei doi ani la Inter, Jose Mourinho a câștigat 7 milioane de euro, în sezonul 2008-09, respectiv respectiv 9,5 milioane în sezonul 2009-10. Punctul maxim din punct de vedere contractual a fost atins în cele trei sezoane petrecute pe banca Realului, când acesta a primit 13.600.000 euro în fiecare dintre ediții. În prezent, contractul pe care îl are semnat cu Chelsea îi aduce 10.030.000 euro pe stagiune.

Simeone a activat ca mijlocaș defensiv la cluburi cu nume, precum Lazio, Internazionale Milano, Atletico Madrid sau Sevilla. Până să devină antrenorul lui Atletico, acesta a fost managerul lui River Plate, San Lorenzo sau Racing, echipe din prima ligă argentiniană. A făcut și un mic popas în Italia, fiind antrenorul Cataniei timp de un an.
Are în palmares două titluri de campion ca antrenor al lui Estudiantes (2005-06), respectiv River Plate (2007-08). Cu Atletico, a obținut două trofee europene, Europa League și Supercupa Europei, ambele în 2012. Anul trecut, a trecut în dreptul palmaresului și Cupa Regelui Spaniei.

Dintre cei patru antrenori ai semifinalistelor Ligii, Diego Simeone ia cei mai puțini bani, având un contract de 2,5 milioane de euro pe an competițional. Într-un clasament al salariilor tehnicienilor, argentinianul se află pe locul 26, în timp ce toți ceilalți trei omologi ocupă un loc în primii zece.

articol scris de Cătălin Rusu

Publicat: 29 04. 2014, 15:38
Actualizat: 30 04. 2014, 00:55