Situație incredibilă din cauza Brexit-ului! Messi și Neymar ar putea fi interziși în finala Ligii Campionilor, dacă Barcelona ajunge în această fază
Starurile Barcelonei, Messi și Neymar ar putea să rateze finala Champions League, care se va disputa pe 3 iunie 2017, pe stadionul Milennium din Cardiff, Țara Galilor, în cazul în care echipa lor se va califica în ultima fază a competiției.
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a explicat într-un interviu acordat publicației New York Times faptul că procesele judiciare pe care aceștia le au deschise pe numele lor le-ar putea interzice intrarea în Regatul Unit, așa cum s-a întâmplat și în cazul jucătorului de la Paris Saint-Germain, Sergi Aurier.
„Dacă vedem că există jucători care nu pot intra din cauza unor impedimente legale, ne vom gândi dacă ar trebui să jucăm aceste partide europene acolo. Neymar și Messi au amândoi procese deschise. Anul acesta finala Champions League este în Cardiff. Imaginați-vă cum ar fi să nu îi lase să intre acolo. Ar fi o problemă foarte gravă pentru noi dacă jucătorii din Anglia ar putea călătorii peste tot, fără restricții, iar alte echipe nu ar putea merge acolo. Este mult mai bine cu libera mișcare în Europa„, a susținut Ceferin în cadrul interviului.
Acesta a precizat faptul că existența mai multor politici de restricție a imigranților ar putea afecta șansele Marii Britanii de a găzdui finalele competițiilor europene odată ce țara va ieși din Uniunea Europeană. „În cazul în care se întâmplă „Brexitul”, totul se va schimba, a adăugat Aleksander Ceferin. Dacă se va aproba Brexitul, va fi foarte greu pentru jucători și pentru fani să intre în țară. Acum, cu libera circulație în Uniunea Europeană, este mult mai bine”.
Finala Ligii Campionilor a fost organizată în Marea Britanie de două ori în ultimii nouă ani, pe stadionul Wembley din Londra și urmează să se întâmple pentru a treia oară în acest an, în iunie, la Millennium Stadium din Cardiff, Țara Galilor.
Barcelona a pierdut în manșa tur din faza optimilor în fața echipei Paris Saint-Germain, scor 4-0, iar returul urmează să se joace pe Camp Nou miercuri, 8 martie.
articol scris de Emma Bârsan