Antrenorul lui Galatasaray, Michael Skibbe, a declarat că în afara fundașului dreapta, Sabri, tot lotul turcilor este valid.
"Sabri este accidentat, trebuie să găsim o altă solutie pe partea dreaptă. Umit Karan a revenit în lot, toți ceilalți sunt apți pentru meciul cu Steaua. Vom vedea exact după antrenamentul din această seară pe cine ne vom baza", a spus antrenorul german la conferința de presă.
El a adăugat că speră ca echipa să facă un meci mai bun decât partida tur: "Abia aștept să jucăm mâine cu Steaua, sper să jucăm mai bine ca în tur, mai ales în primele 10 minute, când am luat două goluri. Sper ca acum să arătăm o formă mai bună ca în meciul de la Istanbul.".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER