Slab pentru Rapid, bun pentru Liga Campionilor. Cine e sperietoarea lui Manchester City în Liga Campionilor

Ivorianul Yaya Toure este doar al treilea jucător african care a reușit să înscrie în Liga Campionilor din lovitură liberă, în timp ce conaționalul Doumbia și-a făcut un obicei din a marca în poarta lui City.

Pentru fanii lui City, meciul tur cu ȚSKA Moscova a fost perceput ca un accident. Rușii au reușit să egaleze atunci pe final, după ce Manchester City a condus cu 2-0, iar englezii s-au văzut nevoiți să se mulțumească doar cu un singur punct.

Revanșa era așteptată la Manchester. Numai că ȚSKA s-a dovedit din nou o echipă spinoasă. Doumbia – jucător refuzat în 2008 de Rapid pe motiv că nu este suficient de bun – a reușit să deschidă scorul în minutul 2. Yaya Toure a izbutit să egaleze repede, în minutul 8, după ce a transformat spectaculos o lovitură liberă. Este al treilea african care marchează în Liga Campionilor prin acest procedeu, după Drogba și Brahimi.

Bucuria fanilor lui City a fost din nou tăiată de Seydou Doumbia, care a reușit „dubla” în minutul 34. Interesant este că Manchester City e victima preferată a lui Doumbia în Liga Campionilor. Atacantul ivorian a înscris până acum 10 goluri în Liga Campionilor, însă 5 dintre ele au fost în poarta „cetățenilor”.

Publicat: 05 11. 2014, 23:01
Actualizat: 05 11. 2014, 23:04