CFR Cluj este la 90 de minute distanță de o revenire în grupele Ligii Campionilor. Ardelenii pornesc de la 0-1 în manșa retur din deplasare cu Slavia Praga, în play-off-ul competiției. Tentativa campioanei României de a se alătura marilor puteri din fotbal are loc miercuri, de la ora 22:00. Partida Slavia – CFR va putea fi urmărită în direct pe DigiSport 1, Telekom Sport 1 și Look Plus.
Echipa lui Dan Petrescu are un tonus foarte bun, după ce și-a consolidat locul 1 în Liga 1, în urma unui succes cu FC Botoșani, scor 4-1. Cei mai mulți dintre titulari au fost menajați și la această întâlnire.
„Slavia are o forță incredibilă, ne trebuie o minune. Ei sunt favoriți, anul trecut au luat doar un gol, de la Chelsea în minutul 85. Au o forță fantastică și noi trebuie să facem un meci perfect, să marcăm. Trebuie să marcăm din primul minut”, a prefațat Dan Petrescu partida din Cehia.
Și Slavia Praga a făcut scor în ultimul meci de campionat, câștigând cu scorul de 4-0 cu Bohemians 1905. Alexandru Băluță (26 de ani), unul dintre cei doi români legitimați la Slavia, a fost titular. În schimb, Nicolae Stanciu a stat toată partida pe bancă, fiind odihnit pentru meciul cu CFR. După șapte meciuri din noul sezon al campionatului din Cehia, Slavia e lider detașat, cu 19 puncte, fără nicio înfrângere, urmată de Jablonec (13 punccte) și Ostrava (12 puncte).
CITEȘTE ȘI: Cum arată lotul clujenilor pentru jocul retur
Brigadă italiană la Slavia Praga – CFR Cluj
Partida dintre Slavia Praga și CFR Cluj, din play-off-ul Ligii Campionilor, va fi arbitrată de italianul Gianluca Rocchi (46 de ani).
La cele două linii se vor afla asistenții Filippo Meli și Giorgio Peretti, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Maurizio Mariani. De asemenea, arbitru VAR va fi Paolo Valeri, iar asistentul acestuia a fost ales Michael Fabri.
Gianluca Rocchi (46 de ani) a fost la centru la finala Europa League din sezonul trecut, dintre Chelsea și Arsenal, scor 4-1, dar și la Supercupa Europei din stagiunea 2017/2018, dintre Real Madrid și Manchester United, scor 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER