Șoc pentru Bătrâna Doamnă! / Un automobil-capcană explodează la Sankt Petersburg!
Juventus Torino, cea mai galonată echipă din Peninsulă, s-a văzut pusă în fața a două triste realități după sosirea la Sankt-Petersburg: zăpada căzută în abundență și spaima care a înghețat fosta capitală a țarilor: un atentat executat în cel mai pur stil mafiot a ucis mai multe persoane. Deși italienii nu au cerut amânarea partidei, este posibil ca guvernul rus să facă acest lucru.
FSB-ul îi spune "Niet" lui Putin
Deși își anunțase prezența la meci, prim-ministrul Putin s-ar putea lipsi de plăcerea de a vedea pe viu echipa sa de suflet, Zenit Sankt-Petersburg. De altfel, este binecunoscut faptul că ascensiunea politică a celui care avea să devină șeful statului rus a început chiar în orașul care se numea Leningrad în epoca sovietică.
Serviciile secrete ruse sunt în alertă maximă, iar agenții FSB (moștenitoarea temutei KGB) au împânzit orașul în căutarea asasinilor. Există două versiuni, una care privilegiază teoria atentatului în scop terorist și, o a doua, a poliției locale, care preferă ipoteza unei răzbunări.
Comunicatele nu sunt nici ele foarte clare, vorbind fie de o grenadă de mână lansata asupra unui taxi, fie de o bomba cu telecomandă. Ce este sigur, este că există morți și răniți, printre care și o fetiță de numai trei ani.
Putin cere capul asasinilor
Într-o discuție telefonică avuta cu primarul orașului, unul dintre vechii săi amici, Putin a cerut arestarea imediată a făptașilor. "Nu este vorba de fotbal, de Juventus, sau de Zenit. De când am ajuns președinte și până acum, când sunt prim-ministru, astfel de acte aproape că dispăruseră.
Dacă nu-i arestați pe autori într-un timp record, vă garantez că veți fi destituiți cu toții", a tunat șeful guvernului de la Moscova. UEFA se va reuni în jurul prânzului într-o ședință de urgență pentru a discuta situatia din Rusia.
Â
articol de Octavian METONI