Spaniolii au rămas șocați de drama prin care trece Helmuth Duckadam, portar pe care probabil nu-l vor uita niciodată, după cele patru lovituri de la 11 metri apărate în finala cu Barcelona.
Jurnaliștii de la abc.es titrează mare: „Călăul Barcelonei din finala cu Sevilla și-ar putea pierde brațul”. Aceștia vorbesc despre problemele de sănătate pe care legenda Stelei le întâmpină: „Legendarul Helmuth Duckadam, fost portar la Steaua, va suferi o intervenție chirurgicală, din cauza unor probleme arteriale, care ar putea duce la pierderea brațului. Eroul de la Sevilla, care a reușit să-i oprească patru penalty-uri Barcelonei în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, suferă de anevrism și de insuficiență arterială acută la brațul drept. Deși el a fost operat pe 7 septembrie, durerile au persistat și a fost internat din nou„, mai scrie sursa citată.
Cei de la abc.es țin să aducă aminte că problemele de la brațul drept sunt vechi și l-au obligat să renunțe la fotbal la doar 26 de ani, după numai câteva săptămâni de la episodul Sevilla: „A suferit atunci probleme cu circulația sângelui, iar acum și-ar putea pierde acel braț de aur care a apărat al doilea penalty, bătut de Angel Pedraza. Legenda României, Duckadam este considerat arhitectul singurului titlu european al unei echipe românești”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER