SPECIAL | ProSport vă prezintă cel mai bun prim 11 al celor două finaliste ale Ligii Campionilor
Liverpool va juca o nouă finală de Liga Campionilor, a opta din istoria clubului și prima după 11 ani. Pe 26 mai, cormoranii o vor întâlni pe Real Madrid, care este la a treia finală consecutivă și a 15-a din istoria clubului. Cele două cluburi adună 17 trofee ale celei mai importante competiții intercluburi din Europa.
ProSport vă prezintă un prim 11 combinat al celor două echipe, bazat pe statisticile individuale ale jucătorilor în acest sezon, în toate competițiile.
Portar: Loris Karius – Liverpool
Portarul german a strâns 32 de partide în acest sezon pentru cormorani, și a primit 28 de goluri. Acesta are cifre mai bune decât rivalul său, Keylor Navas, care a primit 48 de goluri în 43 de partide. Totuși Karius va privi Campionatul Mondial la televizor, nefiind convocat de selecționerul Germaniei, Joachim Low.
Fundași
Dani Carvajal – Real Madrid
Om de bază în primul 11 al madrilenilor în acest sezon, fundașul dreapta este la un meci distanță de a patra Ligă a Campionilor din palmares, la doar 26 de ani. În cele 40 de meciuri jucate pentru formația de pe Bernabeu în acest sezon, Carvajal a oferit șapte pase decisive, fără să înscrie. Totuși, rivalul său, Alexander-Arnold stă mult mai bine la capitolul goluri și cartonașe, marcând de trei ori în acest sezon, și încasând doar șase cartonase galbene în 33 de partide, în timp ce Carvajal se poate „mândri” cu 17 cartonașe galbene și unul roșu, încasat în derby-ul cu Barcelona.
Virgil Van Dijk – Liverpool
Cel mai scump transfer din istoria cormoranilor, cumpărat de la Southampton cu aproximativ 80 de milioane de euro, Van Dijk a avut o primă parte de sezon reușită pe Anfield, jucând 21 de partide, în care cormoranii au încasat tot atâtea goluri. Olandezul a înscris la primul său meci în tricoul lui Liverpool, în meciul de FA Cup împotriva lui Everton, terminat cu victoria formației de pe Anfield cu scorul de 2-1.
Sergio Ramos – Real Madrid
La 32 de ani, fundașul spaniol își poate trece în palmares trofeul cu numărul 19 în tricoul celor de la Real Madrid, și a patra Ligă a Campionilor după cele cucerite în 2014, 2016 și 2017. Ramos a marcat un gol pentru madrileni în acest sezon al celei mai importante competiții intercluburi din Europa, în victoria de pe teren prorpiu, scor 3-0, împotriva celor de la APOEL. În vară, Ramos își va reprezenta țara la al patrulea Campionat Mondial consecutiv.
Marcelo – Real Madrid
Putem spune că fundașul brazilian a fost decisiv în dubla din semifinalele Ligii Campionilor, împotriva lui Bayern. Marcelo a marcat un gol în turul de pe Allianz Arena, scor 2-1 pentru madrileni, și a oferit un assist la unul dintre golurile lui Benzema în returul încheiat cu scorul de 2-2. Ajuns la 30 de ani, fundașul stânga se poate mândri cu cinci reușite și nouă pase decisive pentru Real Madrid, în acest sezon, în toate competițiile.
Mijlocași
Toni Kroos – Real Madrid
Kroos poate să-și treacă în palmares a patra Ligă a Campionilor din carieră, după cea cucerită cu Bayern în 2013 și cele cucerite pe Bernabeu în 2016 și 2017. Cele cinci goluri și zece assist-uri din acest sezon în toate competițiile pentru REal Madrid i-au asigurat mijlocașului german un bilet pentru Campionatul Mondial din Rusia, unde își va reprezenta țara în drumul spre a cincea Cupă Mondială din istorie.
Marco Asensio – Real Madrid
Mijlocașul de 22 de ani a avut un start de sezon de excepție, marcând în ambele manșe ale Supercupei Spaniei, împotriva Barcelonei. Unicul gol marcat de Asensio în actualul sezon al Ligii Campionilor este în turul semifinalelor, împotriva lui Bayern. Atunci, mijlocașul marca golul de 2-1 în minutul 57 al partidei. Asensio va fi prezent la primul Campionat Mondial din cariera sa, unde își va ajuta țara să câștige a doua Cupă Mondială din istorie, după cea cucerită în 2010.
Luka Modric – Real Madrid
Ajuns la Real în vara anului 2012, de la Tottenham, Modric este la doar un meci distanță de al 14-lea trofeu cucerit în tricoul formației madrilene. A patra Ligă a Campionilor din palmares l-ar putea ajuta pe mijlocașul croat să pună mâna pe al șaselea titlu de „Jucătorul croat al anului”, după cele cucerite în 2007, 2008, 2011, 2014 și 2017. Modric va fi prezent la Campionatul Mondial, unde iși va reprezenta țara. Croația este în grupa D, alături de Argentina, Islanda și Nigeria
Atacanți
Mohamed Salah – Liverpool
Primul sezon în tricoul lui Liverpool a fost și cel mai bun din cariera egipteanului. Cu 44 de goluri și 16 pase decisive în toate competițiile, câștigarea Ligii Campionilor l-ar aduce pe atacantul de 25 de ani mai aproape de primul balon de aur din carieră, Înainte de hegemonia lui Messi și Ronaldo, ultimul câșgitător al balonului de aur a fost Kaka, în 2007. Salah a doborat și un record în primul său sezon în Premier League, este cel mai bun marcator într-un singur sezon în campionatul Angliei, cu 32 de goluri, doborând recordul deținut de Luis Suarez, Alan Shearer și Cristiano Ronaldo, cu 31 de goluri.
Roberto Firmino – Liverpool
27 de goluri în 53 de partide în toate competițiile numără Roberto Firmino în acest sezon, cel mai bun din cariera acestuia. Brazilianul își poate trece în palmares, sâmbătă, primul trofeu din CV-ul său, la 26 de ani. „Bobby” este golgheterul lui Liverpool în acest sezon, cu 10 reușite, la egalitate cu Mohamed Salah.
Cristiano Ronaldo – Real Madrid
Portughezul a reușit un nou sezon de excepție pentru Real Madrid, cu 44 de reușite în 43 de partide în toate competițiile, iar câștigarea trofeului cu numărul cinci al Ligii Campionilor iar putea aduce lui Ronaldo al șaselea balon de aur, depășindu-l pe rivalul Lionel Messi. În schimb, lusitanul o poate egala la numărul de trofee al celei mai importante competiții intercluburi din Europa chiar pe…Barcelona 🙂
Finala Ligii Campionilor dintre Real Madrid și Liverpool este sâmbătă, 21:45, și poate fi urmărită în format live blog pe ProSport.